Jumatate dintre angajatii Lafarge s-au inscris la un fond de pensii facultative

Lafarge Romania, cel mai mare producator de ciment de pe piata locala, a decis sa contribuie in beneficiul angajatilor sai la un fond de pensii private facultative (Pilonul III), ca parte a pachetului de beneficii. "Din cei 1.490 de angajati ai Lafarge, 720, adica 48%, s-au inscris deja la pensii facultative", spune Gabriel Matauan HR & public affairs director in cadrul Lafarge Romania. Planul de pensii facultative ca parte a pachetului de beneficii oferit de companie a fost deschis tuturor angajatilor, din toate liniile de business.

De asemenea, compania a pastrat  principiul simetriei, in sensul ca suma cu care contribuie angajatul, contribuie si angajatorul. "Suntem in limita de deductibilitate de 200 de euro pe an, iar rata de participare a angajatilor este cea pe care am anticipat-o", spune Matauan. Cu toate acestea, in cazul angajatilor cu salarii foarte mici, acestia contribuie doar cu o treime la fondul de pensii, compania platind restul de doua treimi. Fondul de pensii la care au aderat angajatii Lafarge este ING Optim.

Contributiile la pensiile facultative sunt deductibile in limita a 200 de euro pe an, atat pentru angajat, cat si pentru angajator, respectiv 400 de euro in total pe an. Prin urmare, compania care contribuie cu orice suma la pensiile facultative in beneficiul angajatilor va plati un impozit pe profit mai mic decat in cazul unei mariri salariale egale cu aceeasi suma. Contributia Lafarge pentru cei 720 de angajati va ajunge astfel la aproximativ 150.000 de euro anual. "In cazul in care s-ar inscrie toti angajatii, ne-ar costa 300.000 de euro pe an", spune Matauan, care a adaugat ca spera ca ponderea angajatilor care vor adera la Pilonul III sa creasca in anii urmatori.

Media de varsta in cadrul celor trei linii de business - ciment, ghips, agregate si betoane - pe care le are grupul francez pe piata locala - este de 42 - 43 de ani. "Sunt cateva sute de persoane de peste 50 de ani care au parut mai rezervate la ideea pensiilor facultative". Rata cea mai mare de participare, de 62%, s-a inregistrat in randul angajatilor din divizia de agregate si betoane, angajatii din aceasta divizie fiind si cei mai tineri din companie.

Conducerea Lafarge a vrut sa introduca planul de pensii facultative pentru angajati inca din 2006, cand a aparut legea pensiilor facultative, insa a amanat acest lucru pana anul trecut din lipsa unor reglementari si instructiuni clare. "Am inceput sa lucram la proiect anul trecut. In decembrie, am avut o intalnire cu conducerea grupului la Paris, unde a fost validat planul de pensii facultative pentru angajati", spune Matauan.

In luna martie a acestui an, a fost demarata o campanie de comunicare interna, in cadrul careia reprezentanti ai departamentului de HR s-au intalnit cu toti angajatii si le-au explicat mecanismul de functionare al pensiilor facultative. Comunicarea s-a facut fata in fata, intrucat, in astfel de situatii, comunicarea prin e-mail sau newsletter nu functioneaza, a explicat directorul Lafarge.

"Pensia facultativa nu este un mijloc de retentie, intrucat chiar daca angajatul pleaca din companie, beneficiaza de banii pe care i-a investit angajatorul pana la momentul respectiv la fondul de pensii. Pensia facultativa este un beneficiu la pachetul salarial si o forma de autoeducare pentru economisire", subliniaza Matauan. Industria materialelor de constructii este caracterizata printr-o mai mare stabilitate a fortei de munca si o fluctuatie de personal mai scazuta decat alte domenii de activitate.

"Noi recrutam greu, dar ne si pleaca greu oamenii." Acest lucru si pentru ca cele mai multe dintre pozitiile deschise in cadrul companiei sunt tehnice si destul de specializate. "Nu vreau sa am 500 de CV-uri cand fac o angajare, prefer sa am 5-6 CV-uri bune."  Acestea sunt si argumentele pentru care Lafarge Romania a decis sa adauge acest beneficiu la pachetul salarial. "Industria materialelor de constructii nu este un domeniu in care vii astazi si pleci maine. In momentul in care construiesti o fabrica undeva, ramai acolo pentru multa vreme. Pensiile facultative 'rimeaza' bine cu politicile noastre de resurse umane si de industrie", spune Matauan.

Cu toate acestea, angajatii privesc inca cu reticenta ideea pensiilor facultative. Primul motiv pentru neincrederea fata de astfel de planuri de economisire vine ca urmare a unor experiente esuate de dupa anii '90, de genul Caritas. "Pe de alta parte, in Romania nu exista o educatie a economisirii pe termen lung, ci vorbim despre o societate bazata inca pe consum. Le-am spus angajatilor sa nu se astepte la averi la pensie, insa este clar ca o vor duce mai bine decat in cazul in care vor avea pensia de la stat", explica Matauan.
Autor: Alina Pahoncia, ZF

Ultimele articole

»
»
»