Ultimii intrati pe piata de executive search: Romania are potential dublu fata de alte piete din regiune

Compania de recrutare, executive search si consultanta in resurse umane Williams & Partner a intrat recent pe piata locala prin deschiderea unui birou in Bucuresti."De mai bine de doi ani primim din ce in ce mai multe cereri de la clientii nostri, care au sucursale pe teritoriul Romaniei sau doresc sa isi deschida sucursale pe piata romaneasca", isi motiveaza decizia de a deschide un birou la Bucuresti Ana Maria Pop, marketing manager CEE in cadrul Williams & Partner. 

Compania a fost infiintata in urma cu cinci ani in Cehia si a mai deschis intre timp birouri in Slovacia si Croatia. Decizia de extindere pe piata serviciilor de recrutare a celor de la Williams & Partner se explica prin cresterea potentialului pietei locale dupa intrarea in Uniunea Europeana si focusul investitorilor straini pe Romania. "Piata de recrutare din Romania este intr-un continuu proces de schimbare, urmand trendul altor tari europene ca Cehia sau Polonia, unde piata muncii a devenit mai sofisticata, facandu-se trecerea de la o piata dominata de angajatori la o piata a candidatului, acesta avand posibilitatea de a alege din mai multe oferte", spune Pop.

Printre plusurile pietei locale a fortei de munca, reprezentantii companiei de executive search puncteaza oferta de candidati foarte bine educati, fluenti in cel putin o limba straina si dispusi sa calatoreasca si sa se relocheze in alte tari. Tot mai multi angajatori acuza un deficit de specialisti si manageri la nivelul pietei locale, context in care salariile au avansat puternic in ultimii ani, dand peste cap planurile de dezvoltare si bugetele investitorilor straini, care mizau pe o crestere salariala mai temperata. "Ne vom dezvolta direct proportional cu volumul de munca si cererile pietei.

Avand in vedere faptul ca piata muncii in Romania are un potential dublu fata de alte piete din ECE (Europa Centrala si de Est - n.r.), estimam ca vom ajunge la o echipa cuprinsa intre 15 si 25 de consultanti", explica managerul de marketing. Cu toate acestea, piata fortei de munca, in special la nivel de management, ramane in puterea candidatilor, care sunt scumpi si greu de gasit. "Intr-o piata dominata de candidati, valoarea serviciilor de recrutare si consultanta in resurse umane este mult mai vizibila.

Adevarata valoare a serviciilor de recrutare, in special cele de executive seach, se observa in timp, atunci cand candidatii plasati aduc rezultate in companie", afirma Gabriela Dan, branch manager al biroului din Bucuresti. Williams & Partner ofera servicii specializate de recrutare si consultanta in resurse umane pentru pozitii de middle si top management in domenii ca finante/ banci & asigurari, retail, sales & marketing, IT, hotel & turism sau HR. Printre principalele companii de executive search de pe piata locala se numara Stanton Chase, Alexander Hughes, Leadership Development Solutions, Pedersen & Partners. Cea mai mare parte a "greilor" mondiali de executive search nu au intrat inca direct pe piata locala, operand indirect aici prin birouri regionale.
 

Autor: Alina Pahoncia , ZF