Piata de recrutare se apropie de 100 de milioane de euro

Recrutarea si leasingul de personal raman motoarele de crestere a businessurilor firmelor de recrutare. Rezultatele financiare ale companiilor de recrutare in 2007, afisate recent pe site-ul Ministerului de Finante, sunt in linie cu estimarile facute acum cateva luni de catre reprezentantii companiilor. Anul trecut, primii cinci jucatori din recrutare au insumat afaceri de aproximativ 53 mil. de euro, iar estimarile pentru acest an vizeaza o crestere de aproximativ 35% a businessurilor de selectie si recrutare de personal. In aceste conditii, valoarea pietei ar putea atinge 100 de milioane in 2008 daca sunt luate in considerare si celelalte companii de dimensiune mai mica de pe piata.

Clasamentul principalelor companii de recrutare ramane neschimbat fata de anul trecut. In functie de cifra de afaceri, pe primul loc se situeaza Adecco, cea mai mare companie de recrutare din lume, urmata de Lugera & Makler, Manpower, Agentia de Servicii Professional si grupul de firme Aims. Compania Adecco, care include Adecco Romania si Adecco Resurse umane, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 19,6 mil. de euro si un profit net de 750.000 de euro, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finante.

Adecco a renuntat anul acesta la compania de soft IP Devel, aceasta trecand in portofoliul Enea, companie suedeza ce furnizeaza atat solutii pentru companii de telecomunicatii, auto sau medicale, cat si software incorporabil. Pe al doilea loc se situeaza grupul olandez Lugera & Makler, care cuprinde trei firme, cu o cifra de afaceri de 12,5 mil. euro in 2007 si un profit net de aproape 409.000 de euro.

Totodata, potrivit estimarilor reprezentantilor companiei, Lugera & Makler a inregistrat in primele sase luni ale anului o cifra de afaceri de 9,8 milioane de euro. Pana la finalul acestui an, compania estimeaza o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro, in timp ce profitul va ajunge la peste un milion de euro. In prezent, in cadrul companiei, care include companiile Lugera & Makler, Lugera & Makler Romania si Lugera & Makler Payroll, lucreaza aproximativ 170 de consultanti, dar pana la sfarsitul anului se estimeaza ca numarul acestora va creste.

Pe de alta parte, Manpower Romania, care a avut afaceri de 9,2 mil. euro anul trecut, mentine estimarile facute anterior, si anume un ritm de crestere de 50% in acest an, pana la 13,8 mil. euro. Grupul de firme de recrutare si consultanta in resurse umane Aims, care cuprinde Aims Human Capital si Aims Services, Aims Brasov si Aims Timisoara, a inregistrat anul trecut afaceri de 5,24 mil. euro si un profit net de 540.000 de euro.

Compania ofera servicii de recrutare, consultanta, leasing si payroll. Cei mai multi bani vin din leasingul de personal, care nu este insa cea mai profitabila divizie a companiei. "Toate diviziile Aims sunt profitabile. Daca n-ar fi asa, nu le-am avea. Insa majoritatea veniturilor vin din recrutare si din partea de leasing care e foarte activa", este de parere Madalina Uceanu, directorul executiv al Aims, precizand ca in filialele din Bucuresti, Timisoara si Brasov lucreaza 25 de angajati.

Astfel, leasingul de personal aduce circa 74% din cifra de afaceri, recrutarea propriu-zisa, 23%, iar restul vine din consultanta de specialitate oferita companiilor. "Ca nivel de cifra de afaceri, aportul cel mai mare vine din divizia de leasing a companiei, dar acest lucru nu inseamna ca serviciile de leasing de personal au aceeasi pondere si in profitul companiei", a mai spus Uceanu.

Cat priveste Professional, singura companie cu capital intergral romanesc din top cinci firme de recrutare, cifra de afaceri a inregistrat o crestere de 43% in primul semestru al anului 2008, fata de acelasi interval de timp din 2007. Pentru anul 2008 reprezentantii companiei estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 46% mai mare fata de anul 2007, adica aproximativ 8, 3 mil. de euro.

"Evolutia s-a reflectat printr-un ritm sustinut de crestere pe parcursul celor peste 12 ani de activitate pe piata serviciilor de recrutare si selectie de personal, executive search, administrare de personal, training si audit organizational", este de parere Cristina Pasat, directorul general al companiei, care precizeaza ca Professional are in prezent 73 de angajati si administreaza un numar de peste 3.000 de angajati anual.

Avand in vedere cresterea sustinuta a nevoilor de personal ale companiilor si a orientarii acestora catre servicii specializate si de calitate, Pasat spune ca intentioneaza sa mareasca numarul de angajati, dar si sa deschida noi birouri regionale, care sa vina in sprijinul clientilor. In prezent, operatiunile Professional se deruleaza printr-o retea de noua birouri nationale si inca trei birouri situate in afara tarii. In ceea ce priveste structura serviciului de executive search, aceasta are o evolutie distincta si aparte, Professional Executive Search facand parte din Cornerstone International Group, una dintre cele mai importante retele de executive search din lume.

Autor: Delia Oniga, ZF

Ultimele articole

»
»
»