Companiile care fac recrutare doar pentru pozitii de executie vor avea de suferit

Unul dintre avantajele pe care le au executivii romani pe timp de criza este faptul ca au mai trecut anterior prin situatii tensionate, situatii de care managerii din economiile mature au fost feriti. Totodata, in perioada urmatoare, companiile vor fi din ce in ce mai interesate de managerii care vor fi in stare sa produca schimbarea.
"Pentru pozitii de top cred ca se cauta un anumit profil, cu o componenta mare de 'change leadership' (leadership al schimbarii - n.r.). Cred ca unele companii ii vor inlocui pe liderii care faceau bine ce faceau in conditii normale cu lideri care sa conduca schimbarea", explica Cristian Gheorghe, general manager al firmei cu activitati de recrutare si payroll Business Intelligence Alliance (BIA), care estimeaza anul acesta o cifra de afaceri de 500.000 de euro.

Faptul ca managerii romani sunt avantajati din punctul de vedere al problemelor cu care s-au confruntat pana acum, ne poate ajuta sa depasim mai repede contextul economic actual. "Avem manageri care sunt trecuti prin multe perioade de criza si sunt convins ca si acum vor sti ce sa faca. Acesta este un avantaj pe care tarile cu economii mature nu il au, managerii de-acolo sunt obisnuiti cu alte criterii, insa managerii din Romania, si romani, si straini care cunosc mediul mediul local, au avut de infruntat de-a lungul anilor multe situatii dificile", explica Gheorghe.

Mai mult decat atat, tara noastra mai are un avantaj datorita faptului ca a aderat recent la Uniunea Europeana, ceea ce inseamna ca vom beneficia de programe de finantare din partea UE. "Este vorba de multe miliarde de euro in urmatorii ani si acest lucru trebuie sa genereze un context economic favorabil. Bineinteles, acest lucru va avea un efect pozitiv si asupra firmelor de recrutare", precizeaza Gheorghe.

Pe de alta parte, inca mai exista loc si pentru alti jucatori pe piata de recrutare, anul viitor fiind deja anuntate noi intrari pe piata."Cunosc doua cazuri concrete de companii care vor intra in piata anul viitor. Este vorba de o firma americana si una din Germania. Astept sa vad ce oameni isi aduc sau ce oameni iau de aici. Probabil ca intra pe piata pentru ca au clienti de afara care au nevoie de serviciile lor aici. Acesta este un semnal bun pentru ca inseamna ca exista in continuare investitii straine", a precizat Gheorghe, fara a mentiona insa numele celor doua companii.

Totodata este posibil sa vedem fuziuni sau achizitii anul viitor in resurse umane. Cat despre falimente, acestea ar putea sa apara in cazul firmelor care nu ofera servicii foarte diversificate. "Firmele care au facut numai recrutare si sunt in situatia in care nu au brand si n-au livrat servicii de calitate sunt in pericol. Daca sunt diversificate si ofera si altfel de servicii n-ar trebui sa vedem falimente", explica Gheorghe, care da exemplul BIA in cadrul careia, departamentul de payroll functioneaza chiar si mai bine in situatii de criza. Motivul este faptul ca exista firme care vor sa-si optimizeze costurile, iar externalizarea serviciilor de payroll si a administrarii de personal este o solutie in acest sens.

Pe langa faptul ca piata de recrutare in 2008 a fost o piata in crestere pana aproape de luna octombrie, anul care tocmai se incheie a fost caracterizat si de faptul ca unele companii au facut compromisuri in ceea ce priveste calitatea serviciilor. "Unele companii au facut compromisuri la calitatea persoanelor pe care le-au recrutat, fortate de faptul ca a fost lipsa de forta de munca in mare parte din an. Altfel spus, unele companii au acceptat sa angajeze oameni care nu corespundeau in totalitate profilurilor pe care le cautau", explica managerul BIA, care mai adauga ca firmele care au avut in portofoliu numai recrutari de pozitii pe nivelul de executie vor avea mai mult de suferit.

Totodata, specific anului 2008 a fost faptul ca majoritatea candidatilor au avut pretentii salariale foarte mari, in special in pietele in care se castigau multi bani si businessurile aveau marje de profit mari. Un exemplu este domeniul constructiilor. In opinia lui Gheorghe, aceasta situatie a fost lipsita de logica. Pentru moment, fiecare companie si-a facut scenarii de criza, insa acestea pot fi aplicate de-abia in luna martie, cand toata lumea se asteapta sa primeasca anumite semnale din piata, in functie de care sa ia decizii.

"Deocamdata s-au taiat foarte multe beneficii, dar nu au scazut salariile. Unele companii au prevazut o inghetare a salariilor pentru anul viitor, in scenariile normale, cele de preventie, insa exista si scenarii pesimiste care vor fi luate in calcul daca lucrurile se vor inrautati foarte mult. In cele din urma se iau in considerare si reduceri de salarii, in special in productie sau vanzari", mai spune Gheorghe.

Pentru firmele de recrutare, totul depinde de contextul economic international, dar si de contextul general economic local. Pe de o parte, in mediul international se fac eforturi sa fie stapanita criza, ca lucrurile sa nu alunece de sub control, dar vin si semnale negative din partea Uniunii Europene. In ceea ce priveste BIA insa, recrutarile nu s-au oprit.

"Noi in momentul acesta inca semnam contracte, chiar peste asteptari. Am semnat saptamana trecuta si suntem in discutii acum. Contractele sunt pe domenii ca agricultura si domenii relationate, chiar banci sau brokeraj, productie, industrie alimentara, ITC si farma". In ceea ce priveste anul viitor un lucru este sigur: va exista o concurenta mai mare intre candidati. Deja raportul intre numarul acestora si numarul ofertelor de munca s-a schimbat. Mai mult decat atat, BIA primeste de trei - patru ori mai multe CV-uri fata de acum cateva luni.

"Acum patru-cinci luni nu aveam candidati, ne rugam de candidati sa ia in considerare ofertele pe care le aveam. Acum sunt candidati mai multi decat erau atunci si va fi concurenta mai mare intre ei, ceea ce e normal", explica managerul. In orice caz, in opinia sa, cei care sunt competenti, care "au facut o diferenta" si care au grija sa se dezvolte in permanenta nu au de ce sa teama, vor exista joburi pentru ei. Acelasi lucru este valabil si pentru companiile de recrutare.

"Este important ca in situatii de crestere furnizorii de servicii sa aiba o politica de preturi coerenta care sa te ajute la consolidarea relatiei cu clientii tai pentru ca acum in situatii de criza se vede cine a consolidat relatia. Cine are o relatie buna, cine a livrat calitate si a avut preturi potrivite reuseste sa obtina in continuare contracte pentru ca recrutarile nu s-au oprit", spune Gheorghe.

Pe de alta parte, managerul general al BIA nu exclude posibilitatea unei extinderi a companiei, insa acest lucru depinde numai de felul in care va evolua economia in continuare. Cu toate acestea, sfatul pentru orice companie care are lichiditati este sa cumpere. "In principiu, in orice industrie putem gasi companii care sunt solide si care au suficient de mult cash ca sa prinda oportunitati fantastice de dezvoltare acum, dezvoltare insemnand in principal achizitii. Este un moment foarte bun daca ai cash, poti sa cumperi pe bani foarte putini: companii, masini sau case, dar in special companii care au fost prinse mai descoperite si nu au cash".

Cristian Gheorghe are o experienta de peste 11 ani in training si consultanta in resurse umane. In 2000, a infiintat firma Nexus Consulting, specializata in servicii de training pentru manageri si nonmanageri. BIA a fost infiintata in 1992 de catre George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuti head-hunteri din piata. In vara anului 2005, compania a fost preluata de fondul de investitii Gemisa.

Autor: Delia Oniga, ZF

Ultimele articole

»
»
»