Unii retaileri, banci si cazinouri fac in continuare angajari

Retailerii Kaufland si Carrefour, Banca Romaneasca, distribuitorul Whiteland si Riviera Casino fac sute de angajari in plina criza economica, afirmand ca acesta este cel mai bun moment pentru recrutare, ca urmare a faptului ca multi oameni au iesit in piata in urma restructurarilor. Operatorul de hipermarketuri cu profil de discount Kaufland, parte a grupului german Schwarz, are in plan angajarea a 100 de persoane pentru deschiderea unui nou magazin in Bucuresti, la sfarsitul lunii.

"In conditiile in care deschidem unitati noi trebuie sa angajam si oameni. Deocamdata nu putem spune ca am fost afectati de criza, suntem afectati doar in masura in care trebuie sa importam din afara produse care au preturi in euro", a explicat Octavian Cojocaru, directorul de marketing al Kaufland. Un alt retailer care face angajari este Carrefour, care are in plan 1.800 de angajari pentru acest an.

Pe de alta parte, chiar si in domeniul bancar, afectat de criza financiara mai ales in vestul Europei, inca se cauta oameni. Potrivit unui anunt pe site-ul de recrutare bestjobs.ro, Banca Romaneasca, filiala locala a grupului elen NBG, intentioneaza sa angajeze zece oameni, atat in Bucuresti, cat si in tara, pentru pozitii de ofiter bancar casierie, ofiter bancar corporatii sau administrator credite companii mari. Cu toate acestea, majoritatea jucatorilor din sistem au inghetat planurile de expansiune teritoriala, ceea ce inseamna ca nu mai fac angajari masive. Lantul de cazinouri Riviera Casino cauta 300 de persoane pentru a deschide un cazinou in Bucuresti in luna martie. In urma anunturilor din ziare sau de pe internet, compania a primit aproximativ 100 de CV-uri.

Autor: Delia Oniga, ZF

Ultimele articole

»
»
»