Carpatcement trimite jumatate din angajati in somaj tehnic, dupa ce in anii trecuti lucrau si de revelion

Carpatcement Holding, divizia locala a grupului german HeidelbergCement, a trimis in somaj tehnic 582 de angajati in lunile noiembrie si decembrie, aproximativ jumatate din totalul angajatilor, din cauza reducerii volumului de vanzari incepand cu luna octombrie. Decizia germanilor de a inchide pe rand productia in lunile noiembrie si decembrie vine in contradictie cu ceea ce s-a intamplat in ultimii ani, cand fabricile erau nevoite sa lucreze si de Revelion pentru ca nu faceau fata cererii. Compania va inregistra anul acesta o scadere de circa 20% a cifrei de afaceri pe ciment, pana la circa 235 mil. euro, potrivit ultimelor estimari.

"Aceasta decizie a fost luata ca urmare a reducerii volumului de vanzari incepand din luna octombrie a acestui an. In aceste conditii, avand deja asigurate stocurile necesare pentru a satisface cererea din aceasta perioada, activitatea de productie din fabrici a fost oprita la Deva in luna noiembrie, iar la Fieni si Bicaz din decembrie. Decizia a fost luata cu consultarea si acordul sindicatelor. Perioadele de somaj tehnic au fost foarte clar stabilite si comunicate angajatilor", a declarat pentru ZF Mihai Rohan, presedintele si directorul general al Carpatcement Holding.

Perioadele de somaj sunt cuprinse intre 12 si 15 zile calendaristice. In luna noiembrie au fost trimisi deja in somaj tehnic 108 angajati ai fabricii de ciment de la Deva, iar in decembrie au mai fost trimisi inca 8 angajati de la activitatea de livrare de ciment de la Deva. Tot in decembrie vor sta acasa prin rotatie 190 de angajati din productie si 6 din activitatea de livrari ciment de la Bicaz si 263 de salariati din productie si 7 din activitatea de livrari ciment de la Fieni.

Inca nu s-a luat o decizie pentru reluarea productiei

Trendul de scadere a vanzarilor va continua si in primul trimestru din 2010, cand consumul va scadea la jumatate fata de aceeasi perioada din 2009 si salariatii ar putea fi trimisi din nou in somaj tehnic. "Dupa terminarea campaniei de reparatii din fabrici, in functie de evolutia volumului de vanzari in 2010 si de data reluarii productiei vom lua o decizie. Bineinteles ca impactul unei asemenea decizii asupra salariatilor va depinde si de acordarea facilitatilor fiscale si in 2010", explica Rohan.

Carpatcement Holding a inregistrat in primele noua luni o scadere de 16% a vanzarilor in volum comparativ cu perioada similara a anului trecut. Preturile medii au crescut anul acesta dupa ce compania a introdus noi tipuri de produse mai scumpe si a vandut mai mult ciment la sac, care este mai scump. In schimb, businessul total - ciment, agregate, betoane - va inregistra o scadere de 30% in euro anul acesta, pana la 262 mil. euro (cifra de afaceri mai cuprinde si compania de transport Carpat Cemtrans si de reciclare Recyfuel), din cauza diminuarii investitiilor in birouri, proiecte comerciale, logistice sau hoteluri si a numarului redus de proiecte de infrastructura.

"Cele trei piete (ciment, agregate, betoane) au manifestat aceleasi tendinte, dar cu amplitudini diferite. Scaderile cele mai mari au fost inregistrate pe pietele de agregate si betoane. Dintre cele doua piete (agregate si betoane) cea a betoanelor este cel mai mult afectata deoarece la nivelul acestei piete se cumuleaza imperfectiunile ambelor piete, agregatele avand o pondere insemnata in costul de productie al unui metru cub de beton", afirma reprezentantii Carpatcement Holding.

Carpatcement Holding a alocat anul acesta circa 60 mil. euro pentru dublarea capacitatilor de productie pana la 4,5 milioane de tone pe an, dupa ce in anii trecuti nu faceau fata cererii, insa acum productia este mult mai mare decat cererea.

HeidelbergCement, care a intrat pe piata locala in 1998, detine trei fabrici de ciment pe piata locala, la Bicaz, Fieni si Deva, la care se adauga 15 statii de betoane, sapte cariere si sapte balastiere pentru productia de agregate.

Ultimele articole

»
»
»