Depresie de broker: Cum a stins criza euforia de pe Wall Street-ul romanesc

Criza a pus la grea incercare brokerajul, profesia bonusurilor uriase si a adrenalinei bursiere, fortandu-i pe intermediari sa traiasca din salariile fixe care cu greu trec de 1.000 de euro. Tranzactiile anemice si frica investitorilor de pierderi anunta ca revenirea castigurilor la valorile din 2007 va fi lenta si dureroasa. Brokerii au fost primii care au simtit criza apropiindu-se in vara anului 2007, cand economia inca tura motoarele la maximum, iar colapsul economiilor internationale parea departe. Euforia profiturilor de trei cifre si a bonusurilor cu multe zerouri s-a frant si a fost rapid inlocuita de panica si pierderi uriase.

Desi anul 2008 a ramas in istorie drept anul crizei, al caderii Lehman Brothers si prabusirii burselor, anul 2009 i-a aruncat pe brokeri in una dintre cele mai grele incercari din cariera: lichiditate scazuta, numar scazut de tranzactii, investitori vindecati poate pentru totdeauna de microbul investitiilor la Bursa.

Anul 2009 a fost cel care adus in piata intermediarilor numarul record de disponibilizari, 300 de brokeri in minus la final de an, inchideri de agentiii si sucursale si castiguri apropiate in numar de zerouri cu salariul mediu pe economie. "Cand brokerii si-au ales aceasta meserie stiau foarte bine in ce anume se baga. Brokerajul este o meserie riscanta, foarte asemanatoare cu un joc de noroc", spune George Butunoiu, managing partner al firmei de executive search George Butunoiu Ltd si unul dintre cei mai cunoscuti headhunteri de pe piata.

Greu de spus daca cei 1.500 de brokeri, cati activau pe piata locala de capital la finele anului 2008, se asteptau ca dupa pierderile uriase piata va aduce investitorilor din nou oportunitati de profit in 2009, unele actiuni dublandu-si sau chiar triplandu-si valoarea. Astfel ca daca in 2008 brokerii au fost martori la cum piata de actiuni le ruineaza clientii, in 2009 au asistat la cum propriile portofolii de clienti scad pana aproape de zero.

La finele anului 2009 mai activau in piata aproape 1.200 de brokeri, in timp ce numarul de agentiii si sucursale ale caselor de brokeraj a scazut dramatic de la 312 in 2008 pana la 171 la finele lui 2009, arata datele furnizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Impactul lipsei de lichiditate, tranzactii si investitori, asa cum a fost piata de actiuni in 2009, s-a resimtit insa cel mai puternic la nivelul castigurilor. Astfel ca pentru cei 1.200 de brokeri ramasi in piata castigurile din 2007 au devenit doar o amintire indepartata.

"Cel mai mare castig anual incasat de un broker si despre care stiu este de 960.000 de euro (80.000 de euro lunar - n. red.). Aceasta suma a fost obtinuta in anul 2007 de catre un broker angajat la una dintre casele de brokeraj din primele trei din piata. Putin probabil sa mai putem vorbi acum despre astfel de cifre", afirma Butunoiu. Brokerii confirma.

Daca in 2007 castigurile lunare puteau depasi 3.500 de euro (veniturile brokerilor au o componenta fixa - mai redusa - si una variabila - mult mai consistenta, care provine din comisioanele de tranzactionare), in 2008, acestea cu greu mai sareau de 2.000 de euro, pentru ca in 2009 partea variabila provenind din comisioanele de tranzactionare sa scada vizibil, iar brokerul sa depinda tot mai mult de salariul fix, care cu greu trece de cateva sute, 1.000 de euro.

"Brokerul traieste din comisioane, insa acestea nu au adus castiguri prea mari in 2009 din cauza volumelor foarte mici de tranzactionare. Pentru investitii, 2009 a fost un an plin de oportunitati, in care investitorii au invatat sa castige si din scaderea pietei. Nu acelasi lucru se poate spune despre brokeri, pentru care 2009 a fost unul dintre cei mai slabi ani raportat la lichiditate", spune Lucian Isac, directorul general al societatii de brokeraj Estinvest.

De ce este atat de importanta lichiditatea pietei de actiuni pentru brokeri? "Pentru a va face o idee despre cat castiga o societate de brokeraj in aceasta perioada, luati rulajul de pe Bursa si impartiti la unu sau doua procente, cat e comisionul de tranzactionare, si mai apoi la 70, cat este numarul societatilor de brokeraj din piata", spune directorul companiei Estinvest. Un calcul simplu care ia in considerare un volum zilnic de tranzactionare de 2 milioane de euro scoate la iveala ca o societate de brokeraj obtine venituri medii zilnice de 300 de euro.

Pentru sucursala unei societati de brokeraj lucreaza in medie trei sau patru brokeri, cu un maxim de opt agenti de servicii financiare. Un calcul suplimentar, care ia in considerare faptul ca primele zece societati de brokeraj intermediaza peste 50% din rulajul pietei, arata insa ca situatia este multa mai dificila. Ecartul dintre cel mai mare broker din piata, dupa volumul de tranzactionare intermediat, si cel de la extrema opusa a clasamentului este urias, de la o suta de milioane de lei intermediate intr-o luna la cateva sute de mii.

Aceasta discrepanta se regaseste si in nivelul salariilor. "Piata locala de brokeraj este foarte dezechilibrata, intre castigurile mari si cele mici exista o diferenta foarte abrupta, de 1 la 20, in timp ce pe pietele mai mature acest raport se situeaza la nivelul de 1 la 4 sau de 1 la 5", spune Butunoiu. Discrepantele se adancesc si intre brokerii care activeaza in Capitala si cei din provincie. Din informatiile obtinute de la brokerii consultati de ZF, nivelul maxim al castigului lunar incasat vreodata de un intermediar in teritoriu nu depaseste 3.000 de euro, in timp ce in randul brokerilor bucuresteni, acesta poate urca si pana la de zece ori mai mult.

La nivelul societatilor de brokeraj, care apartin sau nu unor grupuri bancare, diferentele se pastreaza. Astfel ca daca venitul salarial al unui broker angajat la o casa de brokeraj parte a unui grup bancar se situeaza in jurul a 1.000 de euro, in ceea ce priveste venitul unui intermediar angajat la o casa de brokeraj independenta, acesta nu depaseste 500 de euro. Pentru ca Bursa sa poata reveni la cifrele din 2007 (capitalizare de 24,6 mld. euro si o valoare medie zilnica de tranzactionare de 16,6 mil. euro) si implicit la castigurile de atunci, brokerii trebuie sa vindece nu doar teama investitorilor, arsi de corectiile din anii trecuti, ci si sa-si imbunatateasca imaginea.

Cazul de frauda de la societatea Broker Cluj, neregulile de la doua societati din Oradea-Mobinvest si Orizont Vest, nu au facut decat ca revenirea sa fie inceata si dureroasa. "Revenirea castigurilor brokerilor, nu neaparat la stadiul din 2007, va fi lenta si cred ca va dura cel putin doi ani. Oricum, nu cred ca anii de criza au sters din aura care inconjoara brokerajul, in continuare va exista atractie pentru adrenalina si potentialul ridicat de castig al acestei profesii", anticipeaza Butunoiu.

Pana la revenire, o solutie de supravietuire a brokerilor este sa devina ei insisi investitori si prin castigurile obtinute de pe bursa sa compenseze absenta sau valoarea redusa a celor de natura profesionala. Putini sunt brokerii care nu investesc pe cont propriu la Bursa si care nu au propriul portofoliu de actiuni. Astfel ca, spre deosebire de alti profesionisti din sectorul financiar, brokerii pot supravietui si atunci cand numarul de clienti s-a redus puternic. In unele cazuri, castigurile incasate de acestia din propriile investitii pe bursa depasesc cu mult veniturile salariale.

"Castigul din comisoane nu poate sa urce la sute de mii de euro, insa cel din investitiile personale poate depasi acest prag daca brokerul este un investitor bun", spune un broker. Adrian Caramiha, unul dintre brokerii cu experienta de pe piata locala de capital, a facut parte din conducerea societatii Broker Cluj, insa s-a retras in 2008, cu cateva luni inaintea declansarii dezastrului pe pietele de actiuni. In prezent, el tranzactioneaza pe cont propriu pe bursele locale si internationale si asteapta momentul in care se va intoarce in piata ca broker.

"Vreau sa ma intorc in piata de brokeraj, in momentul de fata sunt foarte multe societati de brokeraj, la unele dintre acestea as fi chiar interesat sa lucrez. Insa, atunci cand voi decide sa revin, as vrea ca piata sa fie stabila pentru a nu risca sa fiu eu insumi afectat", a spus el. Cei 1.200 de brokeri urca numarul profesionistilor care activeaza pe piata locala de capital la peste 2.000, fiind luati in calcul profesionistii din cadrul operatorilor de piata (Bursa de Valori Bucuresti, Bursa de la Sibiu), cei ai caselor de compensare, decontare si depozitare. Acestia sunt supravegheati de aproape 200 de angajati ai Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.

Cum principala sursa de venit pentru arbitrul pietei de capital este comisionul incasat din tranzactiile bursiere, anul 2009 a adus o reducere a salariilor si pentru angajatii autoritatii de supraveghere. La inceputul anului trecut, arbitrul pietei de capital a anuntat ca va reduce cu peste 20% cheltuielile salariale in 2009. In 2008, cheltuielile cu personalul ale CNVM au fost de 31 mil. lei (8,4 mil. euro). Cu toate acestea, presedintele CNVM Gabriela Anghelache si cei sase comisari ai institutiei se numara printre salariatii de la stat cel mai bine platiti, avand salarii cuprinse intre 5.000 si 10.000 de euro pe luna.

Similar cu piata brokerilor, anul 2007 a fost pentru autoritatea de supraveghere si reglementare unul dintre cei mai favorabili la nivelul salariilor incasate. Salariul mediu brut lunar al angajatilor Comisiei a crescut in 2007 cu 50%, la 2.400 de euro. Cei 228 de angajati ai CNVM au castigat in 2007 salarii de 21,7 milioane de lei (6,5 mil. de euro) in valoare bruta, mai mult cu peste 50% fata de anul 2006, potrivit rapoartelor de activitate emise de institutie.

Astfel, salariul mediu brut al unui angajat al CNVM a crescut de la 1.600 de euro in 2006 la 2.400 de euro in 2007. Tot in 2007, angajatii CNVM au beneficiat de una dintre cele mai consistente majorari salariale din ultimii ani. Daca in 2005 salariul mediu brut in CNVM era de 1.500 de euro, in 2006 de 1.600 de euro, in 2007 un angajat castiga in medie 2.400 de euro. Pentru acest an, CNVM si-a bugetat cheltuieli de personal in valoare de 26,2 mil. lei (6,3 mil. euro), dintre care 20,5 mil. lei (5 mil. euro) reprezinta sumele alocate pentru plata salariilor. Astfel, nivelul salariului mediu prognozat pentru un angajat al CNVM atinge aproximativ 2.000 de euro, mai mic cu aproape 17% decat maximul din 2007.

Trei scenarii posibile pentru brokeri in 2010

* Cresterea activitatii pe piata de capital: inghetarea disponibilizarilor, oprirea scaderilor de salarii si dezghetarea angajarilor.
* Prelungirea situatiei dificile pe piata de capital: reducerea semnificativa a numarului brokerilor activi si scaderea salariilor.
* Dimensiunea redusa a pietei de capital: coagularea pietei in jurul a 25 - 30 de societati de brokeraj puternice.

Cat castiga brokerii


* 1.000 de euro este salariul de "entry level" in cadrul unei societati de brokeraj mambra a unui grup bancar
* 400 - 500 euro este salariul in cadrul unei societati de brokeraj independenta
* 2.500 - 3.000 euro este salariul unui broker cu experienta
* 1:20 este raportul dintre cel mai mare salariu si cel mai mic salariu de broker
* 960.000 euro este castigul anual maxim incasat de un broker (la nivelul lui 2007)