Cum să câştigi cât mai mult ca executiv: Dai afară cât mai mulţi angajaţi

Executivii celor 50 de firme care au dat afară cei mai mulţi angajaţi de la începerea crizei economice până acum au câştigat cu 42% mai mult decât câştigă în medie un executiv dintr-o companie listată la bursa de la New York, arată un studiu citat de MarketWatch.

Institute for Policy Studies a aflat că executivii care conduc companii care au concediat puternic au înregistrat în 2009 venituri de aproape 12 milioane de dolari, peste media de 8,5 milioane dolari înregistrată de executivii din companiile aflate în indicele S&P 500. Studiul arată că 72% dintre concedierile anunţate au venit în momente în care companiile au raportat rezultate financiare pozitive.

Astfel, fostul şef al Schering Plough, Fred Hassan, a primit în 2009 venituri de 49,65 milioane de dolari, un an în care compania sa şi Merck au concediat 16.000 de angajaţi ca urmare a fuziunii.

William Weldon, CEO al Johnson & Johnson se află pe locul doi în topul celor mai bine plătiţi executivi, cu un venit de 25,57 milioane dolari, compania concediind 8.900 de angajaţi. Fostul şef al Hewlett-Packard, Mark Hurd a primit 24,2 milioane dolari după ce a anunţat concedierea a 6.400 de angajaţi.

Ultimele articole

»
»
»