SAP caută 15 consilieri de business şi cercetători

SAP România, filiala locală a celui mai mare producător de soft pentru mediul de business din lume, intenţionează să angajeze 14-15 persoane până la finele anului pe posturi de consilieri de business şi cercetători.

"Spre deosebire de alţi jucători de pe piaţă, care fac angajări în centre de suport, unde se lucrează pentru străinătate, noi nu mergem spre această zonă. Noi angajăm nişte oameni care aduc foarte multă valoare adăugată companiei, precum consultanţi de business şi cercetători.
Oameni care fac consultanţă externă la acelaşi nivel cu consultanţii din alte ţări din vestul Europei", a declarat Valentin Tomşa, directorul companiei.

Salariile pentru astfel de posturi încep de la 700 de euro net pe lună, potrivit datelor din piaţă. SAP a angajat în primele trei trimestre 14 persoane, ajungând la un număr de 100 de angajaţi în România. Compania estimează pentru acest an afaceri în creştere cu 10-15%, până la 15 milioane de euro. Anul trecut SAP a obţinut un profit brut de 1,7 milioane de euro, la afaceri de 13,3 milioane de euro.

Piaţa locală de soft şi servicii IT este estimată la 700 de milioane de euro, potrivit companiei de analiză şi consultanţă Pierre Audoin Consultants.

Autor: Andreea Magraon, ZF
Taguri: SAP, software

Ultimele articole

»
»
»