GlaxoSmithKline şi Ţuca, Zbârcea& Asociaţii, cei mai buni angajatori din România

GlaxoSmithKline, McDonalds, Astra Zeneca, Carpatcement, Henkel, Ţuca, Zbârcea& Asociaţii, Syngenta, Adobe România, Avangate şi Hilti sunt cei mai buni angajatori din 2010, potrivit ediţiei din acest an a studiului Best Employers 2010, realizat de Aon Hewitt. Studiul a fost realizat în perioada septembrie 2009- iunie 2010, pe un eşantion de 24 de companii care au împreună peste 6.400 de angajaţi. Anul trecut, la studiu au participat 50 de companii.

"O parte din companii au refuzat să participe în acest an, susţinând că nu e momentul potrivit pentru un asemenea studiu în România", a spus Svetla Simidchieva, managing partner al Monday Insight, care este partenerul Hewitt pentru România şi Bulgaria, în cadrul unei conferinţe organizate împreună cu Ziarul Financiar.

Astfel, dacă pe locul 1 în topul celor mai buni angajatori din acest an care are peste 250 de angajaţi şi o cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro se află compania farmaceutică GlaxoSmithKline (inclusă la categoria companiilro mari), în clasamentul celor mai buni angajatori din IMM-uri se află pe primul loc casa de avocatură Ţuca, Zbârcea& Asociaţii.

Companiile participante la studiu au completat trei chestionare, unul care a evaluat gradul de satisfacţie şi implicare a angajaţilor, unul care a analizat opiniile managerilor de top şi unul care a analizat structura şi strategiile departamentului de resurse umane.

La ediţia de anul trecut, pe locul 1 în topul celor mai buni angajatori din România s-au aflat companiile Mc Donald's (la categoria companii mari) şi Adobe (în topul celor mai bun angajatori din IMM-uri).

Topul celor mai buni angajatori în 2010

Companii mari

  1. GlaxoSmithKline
  2. McDonalds
  3. Astra Zeneca
  4. Carpatcement
  5. Henkel

IMM-uri

  1. Ţuca, Zbârcea& Asociaţii
  2. Syngenta
  3. Adobe Romania
  4. Avangate
  5. Hilti


Sursa: Best Employers 2010, Aon Hewitt

Autor: Adelina Mihai, ZF