Un manager de la Bank Leumi a câştigat bursa EMBA oferită de ZF şi WU Executive Academy Viena

Raluca Raitan, 30 de ani, manager relaţii cu clienţii pe divizia de retail şi Private Banking a Bank Leumi, filiala locală a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare israeliene, a câştigat o bursă oferită de ZF în valoare de 35.000 de euro pentru a urma cursurile unui program de Executive MBA la WU Executive Academy din cadrul Universităţii de Ştiin­ţe Economice şi Administrative din Viena.

Este al doilea an consecutiv în care ZF şi WU Executive Academy oferă această bursă.

"Îmi doream de mult timp să urmez cursurile unui program de MBA, iar când am văzut anunţul în ziar am decis să încerc să obţin bursa. Vreau să urmez cursurile acestui program pentru că îmi doresc să promovez pe o poziţie de management în bancă. Pentru acest lucru, am nevoie de mai multe cunoştinţe care să mă ajute să-mi structurez ceea ce am învăţat până acum şi să îmi îmbunătăţesc abilităţile de leadership", a spus Raitan, care are o experienţă de peste şase ani în sectorul bancar.

Raluca Raitan lucrează în cadrul Bank Leumi din 2006, când a ocupat iniţial funcţia de Board Assistant şi avea ca responsabilităţi organizarea întâlnirilor din cadrul managementului, precum şi traducerea conversaţiilor sau a documentelor oficiale din engleză în română sau invers. După un an şi jumătate, a fost promo­vată pe poziţia de manager de relaţii cu clien­ţii din Israel, funcţ­ie pe care a ocupat-o timp de şase luni.

De la începutul lui 2008 se ocupă de relaţiile cu clienţii diviziei de retail şi Private Banking ai băncii, funcţie din care gestionează un portofoliu de 300 de clienţi.
"La începutul aces­tui an mi-am cumpărat o locuinţă, o inves­tiţie enormă în­tr-o perioadă în care accesul la finan­ţare este redus. Peste ju­mă­tate din veniturile lunare sunt folosite pentru plata ratei ipotecare şi de aceea nu aş fi pu­tut susţine din fonduri proprii costurile unui program de educaţie managerială cel puţin în viitorul apropiat". Absolventă a Facultăţii de Finanţe-Bănci a Universităţii din Craiova, ea a urmat cursurile unei facultăţi din cadrul ASE, cu specializare în managementul bancar. De asemenea, ea a absolvit mai multe cursuri de vân­zări livrate de firma de training Ascendis şi a urmat diverse cursuri în cadrul Institutului Bancar Român. Fluentă în limbile engleză, spaniolă şi franceză, Raitan şi-a început cariera ca operations Officer la Romexterra Bank.
Câteva zeci de manageri din sectoare precum construc­ţii şi imobiliare, servicii financiare sau IT din Bucureşti şi din Cluj au încercat în acest an să obţină bursa de EMBA. Anul trecut, bursa EMBA a fost câştigată de Dorin Herban, project manager în cadrul centrului de inginerie auto Renault Technologie Roumanie. Programul oferit de WU Executive Academy se desfă­şoa­ră pe o perioadă de 14 luni şi costă 35.000 de euro, fiind cel mai scump de pe piaţa locală.

Autor: Adelina Mihai, ZF