Criticată de trei angajaţi pe Facebook, o companie îi concediază pe aceştia şi obţine câştig de cauză la tribunal

O companie franceză, dată în judecată de trei foşti angajaţi pentru că i-a concediat pe aceştia a avut câştig de cauză la tribunal, scrie RFI.

Tribunalul a respins apelul celor trei angajaţi concediaţi de compania de inginerie Alten, aceştia fiind concediaţi după ce s-au plâns pe site-ul de socializare Facebook în legătură cu conducerea companiei.

Cândul un angajat s-a plâns că este tratat precum oaia neagră din companie, ceilalţi doi i-au răspuns "Bine ai venit în club!". Aceştia s-au arătat nemulţumiţi cel mai mult faţă de şeful de la resurse umane al companiei.

Un al patrulea coleg, care a văzut comentariile, a trimis o fotografie a acestor comentarii şefilor săi, cei trei ajungând astfel să fie concediaţi pentru incitare împotriva companiei.

Deşi cei trei au dat în judecată compania, considerând că comentariile au fost private şi că firma nu avea niciun drept să afle despre acestea, tribunalul a decis în favoarea companiei.

În SUA, un astfel de caz a fost decis în favoarea unei angajate, Consiliul Naţional pentru Relaţii de muncă din această ţară ordonând ca Dawnmarie Souza să fie reangajată în companie, deşi şi-a criticat şeful pe Facebook. Motivul invocat pentru această decizie a fost că ceea ce a scris angajata pe Facebook ţinea de domeniul privat, fiind echivalentul unor discuţii cu cineva la o cafea.

Autor: Adrian Voicu, ZF