Weiss, noul şef al Bancpost, îşi aduce în echipă CFO-ul de la RBS (ABN Amro)

Peter Weiss, desemnat în decembrie anul trecut să preia funcţia de preşedinte executiv al Bancpost (CEO), a adus-o pe postul de director financiar pe Lucica Pitulice, care a fost timp de aproximativ 12 ani Chief Financial Officer (CFO) al fostei ABN Amro, devenită RBS România, afirmă surse bancare.


Weiss a lucrat cu Pitulice în perioada 2005 - 2009, în care a condus operaţiunile locale ale ABN Amro. Revenit în România după o pauză de circa un an şi jumătate, bancherul a început să-şi formeze o echipă cu care să pună în aplicare planul de relansare a Bancpost discutat cu grecii de la EFG Eurobank, acţionarul majoritar. Potrivit surselor citate, Lucica Pitulice este cunoscută în breaslă atât ca un director financiar "priceput cu cifrele", dar care şi susţine creşterea business-ului. Ea va avea misiunea de a susţine strategia de revenire a Bancpost pe profit. ABN Amro, în prezent RBS, a fost de-a lungul timpului una dintre cele mai profitabile bănci de pe piaţă, în condiţiile în care s-a concentrat pe clientela corporate. Peter Weiss, "bancher de corporate", afirma recent că intenţionează să consolideze afacerile Bancpost în domeniu.

Autor: Razvan Voican, ZF