Ülker şi-a găsit şef după jumătate de an de căutări

Bogdan Grama, 41 de ani, care a ocupat în ultimii doi ani funcţia de director comercial al importatorului şi distribuitorului de fructe Dole România, a fost numit în funcţia de director general pe Europa Centrală şi de Est al Ülker, cel mai mare producător alimentar din Turcia.

El a venit în locul lui Ender Bolat, care a fost la conducerea Ülker România timp de patru ani, până în luna august a anului trecut. Bolat este în prezent managing partner în cadrul firmei de executive search Stein& Partner, dar şi în cadrul firmei de consultanţă în management Arka Blue Services.

Cu o experienţă de opt ani în domeniul bunurilor de larg consum, Grama a lucrat timp de şase ani (în perioada 2003- 2009) în cadrul Agroalim Distribution, companie care face parte din grupul American Smithfield Group, unul dintre cei mai mari producători şi procesatori de carne din lume. El şi-a început cariera în 1994, în cadrul firmei cu activităţi în producţia avicolă Mixalim. Absolvent al Facultăţii de inginerie electrică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti şi al Facultăţii de marketing şi management din cadrul Universităţii Româno-Americane, Grama a urmat şi cursurile programului de MBA INDE- ASE, oferit de Academia de Studii Economice şi de Institutul Naţional de Dezvoltare Economică în parteneriat cu Institutul Internaţional de Management de la CNAM Paris.

Turcii de la Ülker au o singură unitate de producţie în România, fabrica de dulciuri şi snacksuri sărate din Popeşti-Leordeni (jud. Ilfov) inaugurată în 2006, unde sunt produşi biscuiţii Ülker Petit Beurre, Biskrem, Tempo şi sticksurile Clip. Produsele brandului Ülker, administrat de compania Eurex Alimentare, sunt exportate în Bulgaria, Ungaria, Germania, Grecia, Croaţia, Macedonia, Franţa şi Senegal. În 2009, Eurex Alimentare a avut o cifră de afaceri de 7,8 milioane de euro şi pierderi de 177.000 de euro, potrivit datelor publicate la Registrul Comerţului. De asemenea, la finele lui 2009 compania avea 232 de angajaţi în România, însă reprezentanţii Ülker au precizat că au făcut 56 de angajări anul trecut. Piaţa locală a biscuiţilor, estimată la circa 70 de milioane de euro, este dominată de Kraft Foods, Ülker, RoStar, Galmopan, Alka şi Romdil.

Autor: Adelina Mihai, ZF