Finanţele spun că Boc a şters 153.000 de bugetari de pe statele de plată. La Statistică se văd numai o treime

Din sectorul bugetar au dispărut aproape 153.000 de salariaţi din decembrie 2008 până la finele lunii aprilie a acestui an, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Institutul Naţional de Statistică a numărat însă numai 58.800 de disponibilizări în sectorul bugetar în perioada decembrie 2008 - martie 2011.
Cu alte cuvinte, dacă la Finanţe se vede că au fost concediaţi, în medie, câte 11.000 de bugetari pe lună de când a început reforma Guvernului Boc, la Statistică se înregistrau câte mai puţin de 5.000 de concedieri pe lună. Cum se explică aceste diferenţe? Modalitatea de calcul folosită de cele două instituţii este diferită.

"Noi colectăm informaţiile în fiecare lună de la toate instituţiile publice. La sfârşitul lunii decembrie 2008 erau înregistraţi 1.398.757 de bugetari, iar cele mai recente date arată că la finele lunii aprilie numărul de bugetari a scăzut la 1.245.980 de persoane. Multe au fost ieşiri naturale, pensionări, iar o altă explicaţie a scăderii numărului de bugetari o reprezintă faptul că se poate face o nouă angajare numai dacă pleacă 7 angajaţi. Reprezentanţii Gu­vernului folosesc statisticile noastre atunci când se referă la numărul de restructurări din sectorul public", a spus Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul de Finanţe. La Institutul Naţional de Statistică, numărul de salariaţi din sectorul bugetar nu îi include pe cei 260.000 de bugetari din sistemele "spe­ciale", de siguranţă publică şi apărare, din structurile secrete ale Ministerului Apărării şi ale celui de Interne.


De asemenea, în sectorul salariaţilor din învăţământ şi din sănătate sunt incluşi şi salariaţii din sectorul privat. Totuşi, INS este instituţia care furnizează date către Eurostat, organismul care centralizează date din statele membre ale Uniunii Europene, aflat sub coordonarea Comisiei Europene.

Anul trecut, în august, Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să concedieze 74.000 de bugetari până la sfârşitul lui 2010, după ce făcuse deja 27.000 de concedieri de la începutul anului. De asemenea, în 2011 urmau să fie disponibilizaţi alţi 15.000 de bugetari, potrivit scrisorii de intenţie la acordul stand-by, deci ar rezulta că Guvernul şi-a depăşit obiectivul (de 116.000 de disponibilizări), dacă se iau în considerare datele de la Finanţe. To­tuşi, Statistica arată că ţinta Guvernului a fost numai pe jumătate atinsă.

Statul va cheltui anul acesta 39 de miliarde de lei (9,4 mld. euro) cu salariile bugetarilor, mai puţin cu aproape 17% faţă de 2010, când cheltuielie salariale ale angajaţilor de la stat au fost de 46,83 mld. lei (peste 11 mld. euro). Comparativ, masa salarială brută (valoarea tu­tu­ror salariilor din România) este de aproxi­mativ 30 de miliarde de euro pe an, luând în considerare un număr mediu de 5 milioane de salariaţi.

Premierul Emil Boc a spus la finele anului trecut că o parte dintre cei peste 100.000 de bugetari care au plecat din structurile de stat au fost absorbiţi de mediul privat, însă o parte au intrat în şomaj - deşi România are una din cele mai mici rate ale şomajului din Uniunea Europeană, de sub 5% în prezent.

Autor: Adelina Mihai, ZF