Cei care trebuie să schimbe România. Azi, Bogdan Oşlobeanu - Rompetrol

Bogdan Oşlobeanu, 33 de ani, este director al companiei Rominserv, antreprenorul general al Grupului. După ce a absolvit Facultatea de energetică din cadrul Politehnicii, Facultatea de finanţe din cadrul ASE şi mai multe cursuri de certificare în domeniul financiar (ACCA, CIA, CISA), Bogdan Oşlobeanu s-a angajat în consultanţă.

A lucrat timp de şase ani în PricewaterhouseCoopers, apoi în Arthur Andersen şi Ernst & Young şi a fost implicat aproape exclusiv în proiecte din industria de petrol si gaze, cu precădere pentru societatea naţională Petrom S.A., inclusiv în privatizarea ei către OMV în anul 2004. În Rompetrol a intrat în departamentul financiar şi a ocupat ulterior poziţiile de deputy vice president planning & performance management şi group finance director.

Din septembrie 2009, Bogdan Oşlobeanu a preluat poziţia de director general al companiei Rominserv. Din poziţia de director al Rominserv, Oşlobeanu coordonează 1.200 de angajaţi şi afaceri de aproximativ 290 de milioane de dolari (estimare a afacerilor Rominserv pentru acest an), din care o mare pondere este dată de programul de extindere a capacităţii rafinăriei Petromidia şi de dezvoltarea activităţilor din Kazahstan, unde compania a deschis o subsidiară.

Pentru perioada imediat următoare, Bogdan Oşlobeanu consideră că Rompetrol îi poate oferi suficient din punct de vedere profesional şi nu se gândeşte la proiecte personale. "Nu ştiu care va fi următorul meu pas, însă consider că un manager bun este într-o continuă formare, mereu în căutare de oportunităţi care-l pot dezvolta."