Somajul a crescut în august, pentru prima dată în ultimele 16 luni. Numărul de şomeri a ajuns la aproape 438.000

Rata şomajului a crescut în luna august la 4,8%, fiind cu 0,03% mai mare faţă de luna precendetă, aceasta fiind prima creştere din februarie 2010 încoace, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). În prezent, numărul total de şomeri este de 437.811 de persoane, cu 2.659 persoane mai multe faţă de cei din luna iulie. În România există în prezent două rate ale şomajului, una calculată de ANOFM şi una calculată de Institutul Naţional de Statistică (rata BIM). Rata raportată de ANOFM se calculează pe baza declaraţiilor persoanelor care se înscriu la agenţiile pentru ocupare, ca raport dintre numărul mediu de şomeri înregistraţi (care trec lunar pe la agenţiile de ocupare ca să-şi vizeze carnetele de şomaj) şi populaţia activă (9,76 mil. persoane).

Rata şomajului BIM, calculată după standardele Biroului Internaţional al Muncii, reprezintă raportul dintre numărul mediu de şomeri în sens BIM (persoane cu vârsta de peste 15 ani care îndeplinesc simultan condiţii precum: nu au un loc de mun­că, îşi caută de lucru de cel puţin patru săptă­mâni sau vor să lucreze, deşi fac parte din populaţia inactivă, cum sunt studenţii sau pensionarii) şi populaţia activă.

Rata şomajului BIM este efectuată de către Institutul Naţional de Statistică, pe baza unei anchete în circa 25.000 de gospodării. În primul trimestru al acestui an, rata şomajului BIM a fost de 7,6%, în creştere cu 0,3% faţă de trimestrul anterior, numărul de şomeri raportaţi de Statistică fiind de 741.000 de persoane. În aceeaşi perioadă, ANOFM raporta scădere a ratei şomajului.

Autor: Adelina Mihai, ZF

Ultimele articole

»
»
»