Trei headhunteri intră în cursa pentru proiectul „Caut CEO la stat“

Firmele de recrutare Pedersen & Partners, Agenţia de Servicii Professional şi un consorţiu format din firma lui Geor­ge Butunoiu şi casa de avocatură Biriş Goran au depus ofertele pentru participarea la o licitaţie prin care Ministerul Economiei va alege consultantul în proiectul de introducere a managementului privat la marile companii de stat. "Au mai fost două oferte, depuse de firmele Stein & Part­ner şi Lugera & Makler, care au fost respinse pentru că s-au depus la câteva minute după termenul-limită. Bineînţeles, ele pot depune contestaţie, însă nu cred că vor avea câştig de cauză, pentru că nu le vor permite cei care au depus ofertele la timp. Sperăm ca vineri să semnăm deja contractul cu firma care va face project managementul", a spus un oficial din cadrul Ministerului Economiei.

Firma de executive search care va câştiga licitaţia va juca rolul de "consultant" al ministerului pentru întocmirea caietului de sarcini pentru selectarea firmelor de headhuntig care se vor ocupa efectiv de recrutarea managerilor din privat pentru companiile de stat. Primele firme de stat care vor avea management privat sunt Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), Electrica Furnizare şi Compania Naţională Romarm.

Ministerul Economiei va încheia un contract-cadru cu o valabilitate de un an cu una dintre cele trei firme care va oferi consultanţă în proiect. Contractul poate avea o valoare maximă de 600.000 de euro, din care 120.000 de euro ar putea fi încasaţi până la finele acestui an.

Pedersen & Partners este o firmă de executive search prezentă în 41 de ţări, condusă pe piaţa locală de mai bine de cinci ani de către Mona Neagoe, absolventă a programului de MBA la IEDC - Bled School of Management (Slovenia) şi a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE.

Compania pe care o conduce a avut anul trecut o cifră de afaceri de 825.000 de euro, în creştere cu 16% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Biroul de pe piaţa locală face recrutări şi pe plan internaţional pentru ţările din regiune.

George Butunoiu este unul dintre cei mai cunoscuţi headhunteri de pe piaţa locală, cu o experienţă de peste 19 ani în domeniul recrutării, care conduce un grup de companii cu afaceri de 430.000 de euro anul trecut. El a spus de mai multe ori că ar lucra şi gratuit pentru stat.

De numele lui se leagă plasarea lui Robert Rekkers la Banca Transilvania, un executiv care conduce banca de mai bine de nouă ani. Gabriel Biriş - celălalt partener din consorţiul care a depus oferta - este unul dintre cei mai apreciaţi experţi fiscali, cu o experienţă de 15 ani în domeniu.

Fondator al casei de avocatură Biriş-Goran, el a participat la consultări cu Ministerul de Finanţe cu privire la amendamentele Codului fiscal.

Cristina Păsat, directorul general al Agenţiei de Servicii Professional, conduce un business în valoare de peste 9 milioane de euro anul trecut (o mare parte din cifra de afaceri fiind generată şi de faptul că oferă servicii de închiriere de muncă temporară şi contabilizează salariile angajaţilor temporari).

Ea este şi profesor asociat în cadrul programului de master ASLA MBA al Facultăţii de Sociologie de la Universitatea Bucureşti. De asemenea, ea este reprezentantul Professsional Executive Search în cadrul Cornerstone International Group, o reţea internaţională specializată în executive search.
Autor: Adelina Mihai, ZF