Cinci fraze pe care nu trebuie să le zici niciodată şefului tău

Toată lumea este de acord că la un interviu de angajare candidaţii sunt foarte atenţi la ce spun, însă cei mai mulţi sunt de asemenea de acord că după ce te angajezi cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci este să te relaxezi şi să spui ce vrei. Nu e chiar atât de simplu. Chiar şi după angajare este important să ţii cont de efectul pe care-l vor avea vorbele tale asupra persoanei care contează cel mai mult: şeful tău. Povestea unui român de 30 de ani care conduce un mall din Germania cu vânzări de 150 mil. euro. Consilierii în cariră intervievaţi de Yahoo Finance au întocmit o listă scurtă a formulărilor recomandate a fi evitate în dialogul cu superiorii.

Iată cinci dintre cele mai importante:

"Am aflat despre sarcinile suplimentare de la colegi şi le-am spus că mă oferit voluntar să particip".
Tony Lee, expert în carieră care deţine şi site-ul CareerCast.com spune că singurul care dictează cum îţi aloci timpul la muncă este şeful tău. Nu aborda niciodată iniţiative fără permisiunea şefului.

"Treaba aia nu a fost mare lucru".
Niciodată nu e indicat să reduci importanţa muncii pe care o faci, mai ales de faţă cu şeful tău. Dacă nu poţi accepta complimente pentru munca depusă, îţi faci un deserviciu în carieră.

"Unii dintre colegi fac cumpărături online în timpul programului".
Nimănui nu-i place un turnător, deci e de evitat categoric.

"Noi nu procedam aşa la fostul job".
Nimănui nu-i pasă cum se lucra la fostul tău loc de muncă. Dacă foloseşti prea des sintagma aceasta, rişti să fii trimis "la fostul loc de muncă".

"Fără mine, intraţi în faliment".
Afirmaţia arogantă şi superioară, care de cele mai multe ori nu este adevărată. dacă nu ai calităţile lui Steve Jobs, cel mai probabil nu faci o diferenţă suficientă la locul tău de muncă încât să fii îndreptăţit să afirmi aşa ceva. Consultanţii în carieră recomandă să cereţi feedback periodic pentru a menţine un nivel de dialog constant cu şeful vostru.

Autor: Radu Racu, ZF

Ultimele articole

»
»
»