Pentru ce companii vor alege CEO cei mai buni head-hunteri din lume

HIDROELECTRICA Prezentarea companiei din caietul de sarcini destinat head-hunterilor face referire la faptul că Hidroelectrica este una dintre cele mai valoroase 100 de companii româneşti, ocupând locul trei în 2010, cu o valoare estimată de 3.357 de miliarde de euro. ZF face în fiecare an un clasament al celor mai valoroase 100 de companii din România alături de casa de investiţii Capital Partners, iar în 2011 Hidroelectrica a fost clasată pe locul II după Petrom, cu o valoare estimată la 3,49 mld. euro. Statul român caută pentru Hidroelectrica un CEO cu experientă în industria energiei electrice, termice sau a gazelor naturale. Viitorul manager al Hidroelectrica va prelua conducerea companiei care este în prezent liderul pieţei locale în producţie de energie electrică. Valoarea estimată a companiei se ridică la 3,3 miliarde de euro.

Anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de 779,4 milioane de euro şi un profit de aproape 70 de milioane de euro. Compania are în total peste 5.000 de angajaţi.

Hidroelectrica a produs anul trecut circa 20 TWh, compania având o putere instalată de aproape 6.400 MW. La nivel naţional, energia electrică produsă de Hidroelectrică acoperă o treime din producţia totală.

Conducerea executivă a Hidroelectrica este asigurată în prezent de Constantin Trihenea (61 de ani), care şi-a început cariera în 1974 ca şef de secţie electrică la centrala CTE Tuceni. Trihenea a ocupat poziţia de şef serviciu şi în cadrul Întreprinderii Mecanice Mârşa în perioada 1981-1990 pentru ca apoi să conducă afacerile companiei Conelt Sibiu.

Înainte de a prelua conducerea Hidrroelectrica Constantin Trihenea a fost inspector la Ministerul Tineretului şi Sporturlui şi prefect de Sibiu.

Statul român controlează 80% din acţiunile Hidroelectrica prin intermediul Ministerului Economiei în timp ce restul de 20% sunt controlate de Fondul Proprietatea.

ROMARM

Romarm, companie deţinută de statul român şi aflată în subordinea Ministerului Economiei, caută un manger cu experienţă în industria construcţiilor metalice.

Valoarea acestui contract se ridică la 250.000 de euro, firmele de head-hunting care se vor înscrie în cursa pentru găsirea unui CEO pentru Romarm urmează să depună o garanţie de 5.000 de euro.

Contravaloarea acestui contract va fi plătită în proporţie de 99% din conturile Romarm, iar restul de 1% va fi plătit de Ministerul Economiei. Romarm este condusă în prezent de Marius Vasile Crişan, care înainte de a prelua conducerea producătorului de armament a ocupat fotoliul de subprefect al judeţului Alba.

Romarm, care este prezentă pe 50 de pieţe din Europa, America de Nord, dar şi în Africa sau Asia, produce muniţie, explozivi, căşti, veste antiglonţ, dar şi asamblează vehicule blindate.

Compania, care a încheiat anul trecut cu afaceri de 1,6 milioane de euro şi un profit egal cu rulajul anual, deţine în România 15 fabrici şi un institut de cercetare şi dezvoltare.

Romarm deţine firme precum Automecanica Moreni, prin intermediul căreia produce vehicule blindate, dar şi Arsenal Reşiţa, Metrom Braşov, Electromecanica Ploieşti şi Carfil Braşov.

Managerul care va prelua conducerea Romarm va avea în subordine circa 1.000 de angajaţi.

OLTCHIM

Statul caută pentru Oltchim un manager cu experientă în companii cu afaceri în industria chimică sau petrolieră. CEO-ul recrutat de head-hunteri va asigură însă doar un interimat pentru că anul viitor statul intenţionează să privatizeze compania.

În prezent statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54% din acţiunile Oltchim, în timp ce restul sunt împărţite de PCC SE (18,3%), Nachbar Services (14%) şi alţi acţionari. În prezent la conducerea Oltchim se află Constantin Roibu (59 de ani), care lucrează în companie din 1978, iar din 1991 a ocupat diverse funcţii de conducere.

Oltchim, companie înfiinţată în urmă cu 45 de ani, produce materiale de construcţii şi produse chimice precum soda caustică, propenoxiul sau PVC.

Compania este prezentă pe 80 de pieţe la nivel mondial, rulajele ridicându-se la finalul anului trecut la 311,7 milioane de euro. Compania a încheiat anul 2010 cu pierderi de 53,1 milioane de euro.

Managerul care va prelua conducerea Oltchim va avea în subordine 3.500 de angajaţi printre care Uzina Clorosodice, Uzina Petrochimică sau Divizia de Materiale de Construcţii. Per total, portofoliul de produse al Oltchim se ridică la 107 produse.

ELECTRICA FURNIZARE

Ca şi în cazul Oltchim, statul caută pentru Electrica Furnizare CEO interimar care să pregătească compania pentru privatizarea de anul viitor, dar şi care să eficientizeze şi să dezvolte businessul. În acest context CEO-ul căutat de stat trebuie să fi ocupat poziţii de conducere în industria energiei electrice, termice sau a gazelor naturale.

Faţă de celelalte contracte pentru CEO privat la stat care au stabilit valori fixe ale contractului, în cazul Electrica Furnizare head-hunterul câştigător va fi stabilit în urma licitaţiei.

Head-hunterul desemnat câştigător va primi 25% din contract în momentul în care va înainta un raport iniţial, alte 25% atunci când oficialii din Ministerul Economiei vor aproba o listă scurtă de manageri şi restul în două tranşe după ce managerul ales va semna contractul şi va trece de prima zi de muncă la Electrica Furnizare.

Mai mult, în cazul acestui contract compania de recrutarea va asista Ministerul Economiei în procesul de integrare a directorului în cadrul Electrica Furnizare în primul an prin sesiuni de comunicare trimestriale.

Electrica Furnizare a luat naştere în această vară în urma fuziunii dintre Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Nord şi Electrica Transilvania Sud. Cele trei companii au avut anul trecut afaceri cumulate de 910 milioane de euro şi un profit total de 6,1 milioane de euro. Numărul angajaţilor celor trei companii se ridică la circa 1.100.

În prezent compania este condusă de Ioan Folescu, care ocupă funcţia de director general de trei ani.

Autor: Gabriel Razi, ZF