Îţi vine să-ţi ucizi colegul de muncă? Opt sfaturi care te ajută să scapi de stres

Odată cu apropierea sfârşitului de an, printre teancurile de rapoarte, cumpărăturile şi pregătirile de sărbători, tensiunea poate atinge cote insuportabile, iar nervii angajaţilor pot ceda în orice moment din cauza unor probleme mărunte. "Sărbătorile pot fi brutale", apreciază Bill Dueease, preşedintele companiei americane de training şi consultanţă managerială strategică Coach Connection. Pagina de internet a postului tv american CNBC prezintă câteva sfaturi adresate celor care, odată cu venirea sărbătorilor de iarnă, rămân blocaţi în trafic, stau la cozi interminabile în magazine sau sunt chinuiţi la locul de muncă.

Divide et impera

"În primul rând, este bine ca angajaţii să înveţe să-şi separe munca de viaţa personală", consideră trainerul Marie McIntyre.

"Încearcă să fii cu gândul acolo unde te afli. Când eşti la serviciu, lasă deoparte lista cu lucrurile de rezolvat acasă (curăţenie, decorat, etc.). Fixează-ţi aşteptări realiste şi, foarte important, separă-ţi lucrurile care trebuie făcute de cele facultative.

Întreabă-te care sunt lucrurile pe care chiar trebuie să le faci pentru vacanţa de iarnă. Renunţă la cele opţionale dacă te scot din minţi", spune McIntyre.

Toţi sunt la fel de stresaţi ca tine

"Nu ai de unde să ştii ce lupte se dau în sufletul celorlalţi oameni. Prin urmare, mai bine stai şi te gândeşti înainte să explodezi", explică McIntyre.

Faptul că ceilalţi sunt stresaţi poate constitui un avantaj, apreciază Matthew Latkiewitz, redactor pe site-ul nymag.com.

"Profită de lipsa lor de atenţie şi lucrează mai puţin. Nu-ţi bate joc, dar vino mai târziu şi pleacă mai devreme. Ia-ţi vacanţe lungi şi încearcă să adaugi un strop de vacanţă în zilele de lucru.

Dacă cineva îţi cere socoteală pentru asta, cere-ţi scuze şi spune-le că eşti cu capul în nori în ultima perioadă", spune Latkiewitz.

"Găseşte-ţi un partener de stres la locul de muncă"

"Partenerul de stres este acel coleg la care te poţi plânge oricând te supără ceva la locul de muncă şi cu care poţi să ieşi la o bere în afara orelor de program. Fă-ţi un obicei în a ieşi cu el de câteva ori pe săptămână şi te vei simţi mult mai bine", apreciază Latkiewitz.

Faptele bune relaxează conştiinţa

"Este uimitor cum voluntariatul sau donaţiile către cei nevoiaşi te pot ajuta să treci peste momentele dificile. Simplul act de a face bine, cum ar fi o mulţumire adresată unui coleg, îţi poate însenina ziua", consideră Michael Crom, trainer al Institutului Dale Carnegie.

"Încearcă să creezi o atmosferă caldă la locul de muncă"

"Ascultă nişte muzică de sărbători, pune-ţi nişte fotografii pe birou, decorează bradul de crăciun. Cine s-ar simţi rău să intre în atelierul lui Moş Crăciun în fiecare zi?", spune Michael Crom.

Dacă sfaturile enumerate mai sus nu au rezultate, comediantul Harrison Greenbaum propune un set de măsuri anti-stres "neconvenţionale".

Vizionează un întreg sezon din serialul "Dexter"

"Dacă atunci când vezi atâtea crime nu te scapă de nevoia de a omorî pe cineva, măcar vei beneficia de informaţie suficientă pentru a şterge urmele infracţiunii", sugerează comediantul Harrison Greenbaum.

"Începe o bătaie cu bulgări în redacţie"

"Dacă te prinde şeful sau ai probleme cu ceilalţi colegi dă drumul la termostat şi distruge probele", explică Greenbaum.

"Cumpără-ţi un iPhone 4S şi ceartă-te cu SIRI"

"SIRI nu se va supăra niciodată. În plus, ar putea să te îndrume spre cel mai apropiat cabinet psihologic sau magazin de arme", spune Greenbaum.

Autor: Paul Comşa, ZF
Taguri: Stres, Birou, Sarbatori

Ultimele articole

»
»
»