Vrei să-ţi schimbi jobul. Ce-i răspunzi headhunter-ului la întrebarea: unde te vezi peste 5 ani?

Ziarul Financiar a început de săptămâna trecută o serie de articole desprinse din viaţa corporaţiilor. În fiecare zi de luni, la rubrica Profesii aducem în atenţie întrebări sau situaţii cu care se confruntă managerii şi specialiştii din companii şi pe care adesea au dificultăţi în a le rezolva. "Unde te vezi peste 5 ani?" este una din întrebările pe care unii recruiteri sau headhunteri încă le mai folosesc la interviurile de angajare, în ciuda faptului că site-urile de recrutare sau blogurile de HR sunt împânzite cu sfaturi legate de ceea ce ar trebui să răspundă candidaţii. Unii specialişti spun că ar trebui să se evite subtil răspunsul la această întrebare, pe când alţii spun că cei care întind fără noimă răspunsul de fapt nu ştiu ce vor.

Însă pe cei care adresează această întrebare nu-i interesează neapărat răspunsul - întrebarea fiind clasică la interviuri, e de aşteptat ca respectivul candidat să-l aibă pregătit -, ci vor să măsoare perspectiva pe care o are un candidat asupra parcursului său profesional, dacă îşi poate asuma sau nu angajamente pe termen lung.

Nu există un răspuns bun sau rău, ci există răspuns clar şi concis - al celor care chiar au planuri de dezvoltare profesională bine stabilite - şi un răspuns evaziv, care îi poate da impresia recruiterului că cel din faţa lui nu are un plan de carieră bine definit sau, din contră, că este atât de activ (a se vedea evoluţia managerilor care fac parte din generaţia Y), încât nu ştie cât de sus va ajunge în carieră sau în ce departament va lucra în următorii cinci ani.

Poţi să răspunzi că te vezi într-o companie dinamică, în care ţi se oferă oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională.

Sau poţi să spui că te vezi într-o companie în care îţi place mediul şi ceea ce faci. Sau, dacă ştii să te "vinzi", poţi să spui că răspunsul tău poate depinde de oportunităţile pe care ţi le oferă compania care te recrutează.

Până la urmă, scopul recruiterului este acela de a măsura capacitatea unui candidat de a-şi fixa un obiectiv, urmărindu-i reacţia imediată.

Cu toate acestea, unii specialişti spun că nici recruiterii nu ar trebui să adreseze o întrebare atât de specifică, pentru că dacă analizează planurile de dezvoltare ale candidatului pe termen mediu, s-ar putea să aibă surpriza ca pentru unii termen mediu să însemne 3 ani, în timp ce pentru alţii poate însemna 10 ani.

Ce ar trebui să răspundă la această întrebare candidaţii care vor să-şi schimbe jobul: în compania care l-a chemat la interviu, într-o companie care îi oferă oportunităţi de dezvoltare sau stabilitate sau să spună că se văd în locul celor care îi intervievează?

Aşteptăm opiniile şi comentariile dvs. la adelina.mihai@zf.ro, la rubrica Profesii din ZF (http://www.zf.ro/profesii/) sau pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar (http://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR).

Ce au răspuns cititorii ZF la subiectul de săptămâna trecută "Iei prânzul cu un client. Laşi bacşiş din banii tăi sau îl treci pe factură?"

Andrei: Când ies cu clienţi sau cu familia, las bacşiş la restaurant până în 10 lei, indiferent de valoarea consumaţiei (chiar şi pentru facturi de 500 - 600 lei). Dacă nu am mărunt, nu mai las nimic, întrucât nu e obligatoriu şi până mă întorc la restaurantul respectiv chelnerii uită. Oricum, ei au salariul lor şi nu e normal să cerşească bacşis de la clienţi.

John: În general rotunjesc la 1- 2lei, iar plata prefer să o fac cât mai aproape de suma de pe notă. În rare cazuri las acolo unde sunt foarte mulţumit de serviciile primite. Iar acele bacşişuri mă privesc personal, nu profesional. Nu-l facturăm pe client şi cu bacşişul. Dacă el nu a fost mulţumit de felul în care a fost servit, de ce să plătească pentru că eu am fost mână largă?

Dragoş: Subiectul e puţin relevant din perspectivă "etică". Dacă e o cheltuială acceptată de firmă, ea intră în bugetul acesteia, împreună cu bacşişul. Dacă e doar un moft, atunci e altceva. Subiectul mai incitant este evazionismul. În România bacşişul ocoleşte în totalitate Fiscul. În Franţa, el e inclus automat în nota de plată. În SUA sau în diverse ţări europene, pe nota de plată apare rubrica de bacşiş/servicii, după subtotal. La final, plăteşti cu cardul o singură sumă, cu serviciul inclus. Deci bacşişul se "albeşte". Şi implicit nu mai apare întrebarea dacă e cheltuiala ta sau dacă e a firmei.

Alex: Sigur că da, într-o ţară de hoţi, ar mai trebui reglementat şi bacşisul! Ne-am pomeni cu bacşişuri de 50-70% din consumaţie, după care factura ar merge la Finanţe pentru a se compensa sau a se solicita restituirea TVA de la bacşiş. Se fură destul cu maşinile personale înscrise pe firme, toate cheltuielile legate de întreţinere şi combustibili fiind decontate, şi astfel ajung să fie decontate drumurile la piaţă sau excursiile.

Daniel: Mie mi s-a întâmplat cu bonurile de taxi, la care nu am putut deconta bacşişul lăsat.

Andrei: Lucrez la un hotel şi am şi un bar în gestiune. Până acum, toţi clienţii mei au fost numai scârţari, cât despre reglementarea cu 10% peste nota de plată e o prostie pentru că angajaţii oricum nu vor vedea niciun bănuţ, cunosc cazuri!

Bogan Tonoiu (ZF/ Facebook): Dacă formulăm altfel problema? Eşti manager, conduci clientul spre un restaurant într-un Q7 luat pe firmă şi la un semafor vă abordează un cerşetor de 7 ani cu un căţel în braţe: deschideţi geamul să-i oferiţi bani sau îi explicaţi clientului că aşa stau lucrurile în România?

Autor: Adelina Mihai, ZF

Ultimele articole

»
»
»