Deutsche Telekom a trimis alt om în boardul Romtelecom

Rainer Rathgeber, managerul care reprezintă interesele grupului german Deutsche Telekom (DT) în boardul Romtelecom şi care a participat la negocierile din 2011 de la Bucureşti cu Ministerul Comunicaţiilor în ceea ce priveşte listarea companiei de telefonie fixă şi posibila fuziune cu Cosmote România, a fost înlocuit, potrivit datelor de pe pagina web a operatorului de telefonie fixă. Noul reprezentant al OTE/Deutsche Telekom este Klaus Müller, care ocupă funcţia de prim-vice­preşedinte pentru managementul performanţei şi execuţia strategiei pentru regiunea Europa în boardul Deutsche Telekom. Muller lucrează din 1997 pentru Deutsche Telekom, iar până în septembrie 2011 a fost director operaţional al subsidiarei Deutsche Telekom din Macedonia.

Anterior, el a fost vicepreşedinte pentru strategia de reglementare a Deutsche Telekom, iar între 2000 şi 2005 director al diviziei wholesale de la Magyar Telekom, subsidiara din Ungaria a grupului german.

Rathgeber este primul reprezentant al DT care a intrat în boardul Romtelecom în anul 2009. Anul trecut, el a participat la negocierile cu statul român privind listarea Romtelecom şi o eventuală fuziune cu Cosmote România, cealaltă companie deţinută de OTE/DT pe piaţa locală.

Statul şi reprezentanţii OTE/DT conveniseră anul trecut asupra listării Romtelecom până în iulie 2012, însă respectarea termenului este deja tehnic imposibilă.

Nici oficialii Bursei de Valori Bucureşti nu au luat în calcul listarea Romtelecom în bugetul pe 2012, singurele listări estimate de aceştia fiind cele ale Romgaz, Tarom şi Hidroelectrica pentru cea de-a doua jumătate a anului.

Autor: Ziarul Financiar, ZF