Sfatul unui head-hunter pentru managerii care vor să-şi motiveze angajaţii: nu veniţi cu sushi la birou dacă vreţi să le arătaţi că sunteţi alături de ei

Creşterea implicării şi a productivităţii angajaţilor într-o companie se poate face prin două lucruri simple: crearea unui mediu de lucru pozitiv şi sprijinerea acestora atunci când trebuie să facă lucruri care îi scoate din zona de confort.

"Şeful unui manager român îi spusese acestuia să încerce să fie mai apropiat de oameni. Sediul din Pipera al companiei respective nu avea restaurant în zonă, astfel că acesta a fost încurajat să mănânce la birou, iar el a scos sushi, beţigaşe de sushi.

Demersul a fost complet neautentic, oamenii au simţit că directorul general făcea acest lucru pentru că trebuie, nu pentru că simte. Iar oamenii au fost şi mai demotivaţi", a spus Mihaela Perianu, managing partner AIMS Executive Search and Consulting, în cadrul celei de-a 7-a ediţii a HR Conference, "Profilul HR-ului în 2012. Eficient şI prudent sau curajos şI vizionar", organizată de Ziarul Financiar, în parteneriat cu Orange, Totalsoft, SAP, BestJobs, eJobs şi Pwc.