Companiile care au ajutat tinerii să înveţe cum să facă business, premiaţi de un ONG cu activităţi educaţionale

Cinci mari companii de pe piaţa locală au fost premiate pentru implicarea în pregătirea practică a tinerilor pentru integrarea lor mediul de afaceri în cadrul evenimentului Business Hall of Fame, organizat aseară de Junior Achievement România, organizaţie non- profit de educare a tinerilor în sectorul economiei de piaţă. Organizatorii susţin că cel puţin 200.000 de tineri au fost familiarizaţi cu modul de lucru din companii, bănci sau redacţii de ziare, proiect pentru care au fost premiaţi Ronald Binkovski, general manager al Microsoft Romania, Cătălin Creţu, director general al Visa România, David Dos Reis, CFO Axa Asigurări, Cornel Cojocaru, director executiv Comunicare al BCR, Otilia Radu, community affairs manager din cadrul Astra Zeneca.

Viziune şi leadership, impact asupra economiei naţionale, implicare socială şi exemplul de reuşită în profesie sunt criteriile de selecţie ce le-au adus acestora certificate de recunoaştere pentru activitatea de susţinere cu un buget de peste aproximativ 40.000 de euro a programelor JA de educare a tinerilor în anul şcolar 2011-2012.

Pe lângă cele cinci Recognition Certificates oferite de Junior Achievement România în cadrul Galei Business Hall of Fame, două mari companii şi un profesor de liceu au primit trofeul "Investeşte în Educaţie! 2012".

Romanian American Foundation este una dintre companiile care au investit cel mai mult în programele JA, aproximativ 198.000 de euro pentru ca tinerii liceeni din zonele cu mai puţin de 50.000 de locuitori să beneficieze de educaţie în sectorul de business.

Alături de aceasta, Citibank a primit trofeul pentru cel mai îndelungat parteneriat în cadrul programelor de educaţie financiară din România, în care mii de studenţi cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani au învăţăt cum funcţionează sistemul bancar şi mediul de afaceri.

Cine au fost câştigătorii premiilor Business Hall of Fame

Recognition Certificates

Ronald Binkovski, General Manager Microsoft România

Cătălin Creţu, Director General Visa România

David Dos Reis CFO Axa Asigurări

Cornel Cojocaru, Director Executiv Comunicare BCR

Otilia Radu, Community Affairs Manager Astra Zeneca

Trofeele "Investeşte în Educaţie!" 2012

Cea mai mare contribuţie financiară- Romanian American Foundation (pentru cei aproximativ 198.000 de euro investiţi în programe de educaţie financiară).

Cel mai îndelungat parteneriat- Citibank (pentru 12 ani de susţinere a programelor JA România).

Cea mai mare investiţie personală- profesor Camelia Moţ (pentru implicarea a peste 1.000 de tineri în programul de acomodare cu munca în cadrul companiilor de pe piaţa locală, ocupând pentru o zi postul vizat după terminarea studiilor).

Autor: Corina Mirea, ZF