Vicepreşedintele GE, John Rice: Inginerii vor fi cei mai căutaţi

John Rice, vicepreşedinte al General Electric, conglomerat industrial american cu afaceri de 147 miliarde de dolari în 2011, spune că în viitor competenţele cele mai căutate vor fi cele "uşor transferabile". "Inginerii electricieni, inginerii mecanici sau chimişti vor fi în topul celor mai căutate meserii în viitor, precum şi cei care creează software, pentru că este vorba de abilităţi transferabile. Este greu să anticipezi industriile care vor avea cel mai mare succes peste 30 de ani, dar dacă ne gândim, aceste competenţe de bază, inginereşti, vor fi cele mai căutate", a spus Rice într-o întrevedere cu Ziarul Financiar. Rice, care este responsabil cu operaţiunile globale ale GE, s-a aflat săp­tămâna trecută într-o vizită în România în cadrul unui turneu care a mai cuprins Turcia şi Polonia.

GE are 250 de angajaţi în România şi interese mai ales în industria eoliană, de energie electrică, echipamente medicale şi transport.

"Sectoare la care ne uităm pentru o eventuală investiţie în România sunt energia, sănătatea şi transportul. Suntem impresionaţi de calitatea angajaţilor de aici şi de transferul fără probleme al puterii de la un guvern la altul.

Stabilitatea administraţiei, transparenţa şi un mediu corect pentru competiţie între companii sunt factorii care ne pot determina să decidem o investiţie aici", a spus Rice.

Citiţi un interviu pe larg cu John Rice, vicepreşedinte al General Electric pe www.zfcorporate.ro

Autor: Sorin Pâslaru, ZF