Prima pagina » Articole » Legislatie
137 articole
Andănuţ, APAPR: Sistemul public de pensii din România ar putea avea nevoie de noi reforme în 1-2 ani
România a realizat una dintre cele mai dramatice corecţii în sistemul public de pensii, în încercarea de a corecta dezechilibrele existente, dar măsurile s-ar putea dovedi insuficiente, astfel că în următorii 1-2 ani vor fi necesare alte reforme, a declarat şeful APAPR, Crinu Andănuţ, citat de Mediafax Business. (continuare)
Recalcularea pensiilor militare, blocată în justiţie
Pensiile militarilor nu vor mai fi recalculate, potrivit unei decizii irevocabile pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează Gândul. (continuare)
Recalcularea primelor 25.000 de pensii speciale ale militarilor a mărit cheltuielile statului, nu le-a micşorat
Recalcularea primelor 25.000 de pensii speciale ale militarilor a mărit cheltuielile statului, nu le-a micşorat
O mare parte din pensionarii aflaţi în plată s-au pensionat înainte de vreme, au primit plăţi compensatorii şi au avut posibilitatea de a se angaja pentru a-şi suplimenta veniturile. Prin recalcularea celor 25.000 de pensii militare, Guvernul cheltuie mai mult cu 8% faţă de cât plătea înainte de recalculare, potrivit calculelor ZF. (continuare)
Noi propuneri la Codul muncii: Probele în conflictele de muncă rămân în sarcina angajatorului
Noi propuneri la Codul muncii: Probele în conflictele de muncă rămân în sarcina angajatorului
Ministerul Muncii renunţă la intenţia de a obliga angajatul reclamant să aducă probe în conflictele de muncă şi menţine această dispoziţie în sarcina angajatorului, la fel ca în prezent, potrivit ultimei variante a proiectului de modificare a Codului muncii, obţinută de Mediafax. (continuare)
Salariatul angajat temporar ar putea primi mai puţini bani decât un angajat, pentru aceeaşi muncă
Salariatul angajat temporar ar putea primi bani mai puţini decât un angajat care prestează aceeaşi muncă, dar nu va putea avea un venit mai mic decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată, potrivit ultimei variante a proiectului de modificare a Codului muncii, obţinută de Mediafax. (continuare)
Pagini: 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25  26  27  28 
Profesii Online este o platforma de relationare cu vizitatorii si utilizatorii sai. Pentru orice sugestie, propunere de teme si articole, va invitam sa trimiteti e-mail la adresa articole@profesiionline.ro.