Prima pagina » Articole » Legislatie
137 articole
Zilierii vor fi impozitaţi de Guvern cu 16% şi vor avea carnete speciale emise de primării
Persoanele care angajează zilieri vor fi obligaţi să solicite primăriilor carnete speciale şi să achiziţioneze pentru fiecare astfel de angajat un timbru, reprezentând impozitul de 16% aplicat la venitul acestuia, a decis, miercuri, Guvernul printr-un proiect de lege, scrie Mediafax Business. (continuare)
Declaraţiile pentru contribuţii sociale vor fi depuse într-un singur loc
Declaraţiile privind contribuţiile pentru şomaj şi pensii vor putea fi depuse fie la Casele de Pensii, fie la Agenţiile de ocupare, angajatorii fiind scutiţi astfel de a sta la două cozi, a anunţat, vineri, directorul Casei de Pensii Bucureşti, Cristiana Dumitrache, citată de Mediafax. (continuare)
Camera Deputaţilor a bătut în cuie legea pensiilor: toată lumea se pensionează la 65 de ani
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri seară, după o dezbatere maraton de 10 ore, legea sistemului unitar de pensii, unul dintre cele mai importante şi mai controversate acte normative ale actualului Cabinet, cu efecte pe termen lung, stabilind că vârsta de pensionare va fi, până în 2030, de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei (63 de ani şi nouă luni pentru bărbaţi şi 58 de ani şi nouă luni pentru femei în acest moment). (continuare)
Patronii îl acuză pe şeful ANOFM de abuz în serviciu
Confederaţiile patronale UGIR 1903 şi CONPIROM l-au acuzat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, pe Silviu Bian, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), de abuz în serviciu şi spun că "ilegalitatea" a fost susţinută şi de ministrul muncii. (continuare)
Cadourile oferite de angajatori mai mari de 150 de lei, intră în baza de calcul pentru CAS
Cadourile oferite de angajatori mai mari de 150 de lei, intră în baza de calcul pentru CAS
Cadourile date de angajatori salariaţilor, de Crăciun, Paşti sau 8 martie, care depăşesc valoarea de 150 de lei vor intra în baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale, potrivit proiectului de Ordonanţă, care prevede şi majorarea contribuţiilor pentru veniturile independente, informează Mediafax. (continuare)
Pagini: 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25  26  27  28 
Profesii Online este o platforma de relationare cu vizitatorii si utilizatorii sai. Pentru orice sugestie, propunere de teme si articole, va invitam sa trimiteti e-mail la adresa articole@profesiionline.ro.