3342 articole
INS: Rata de ocupare a persoanelor între 15 şi 64 de ani, de 58% în primul trimestru din 2011
Rata de ocupare a persoanelor cu vârste între 15 şi 64 de ani a fost de 58% în primul trimestru din 2011, în creştere cu 0,1% atât faţă de cea înregistrată în perioada similară din 2010, cât şi faţă de cea din trimestrul anterior, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS). (continuare)
Omul care lucrează la stat şi câştigă o garsonieră lunar. Vezi aici cine câştigă 27.000 de euro pe lună
Omul care lucrează la stat şi câştigă o garsonieră lunar. Vezi aici cine câştigă 27.000 de euro pe lună
Unul dintre cele mai bine păzite secrete, salariile celor care conduc băncile de stat, a "scăpat" pe piaţă odată cu publicarea declaraţiilor de avere, nu de către băncile unde lucrează, ci de Agenţia Naţională de Integritate. Aici toţi funcţionarii publici trebuie să îşi trimită declaraţiile de avere. (continuare)
Managerii români jură că vor face bani responsabil
Managerii români jură că vor face bani responsabil
În 2009, câteva zeci de absovenţi de MBA de la Harvard s-au angajat printr-un jurământ să îşi pună cunoştinţele în slujba binelui societăţii. Noul decan al Harvard Business School Nitin Nohria, numit în fruntea celei mai prestigioase şcoli de business din lume anul trecut, a fost vârful de lance din mediul academic al ideii de jurământ pentru absolvenţii MBA. (continuare)
Jurământul pe care îl vor depune absolvenţii de MBA:
Jurământul pe care îl vor depune absolvenţii de MBA: "Jur că voi face bani responsabil. Jur că nu mă voi implica în acte de corupţie. Jur că voi conduce compania cu integritate"
Şcolile de MBA locale încep să asimileze practica de de­punere a unui jurământ la momentul absolvirii cursu­rilor, după modelul absolvenţilor de la Harvard care s-au angajat încă din 2009, după începerea crizei, să îşi pună cunoştinţele în slujba binelui societăţii, cum se practică şi în medicină prin jurământul lui Hipocrate. (continuare)
Noii membri ai CSA vor fi numiţi în toamnă. Alexe Gavrilă ar urma să fie desemnat astăzi vicepreşedinte al CNVM
Noii membri ai CSA vor fi numiţi în toamnă. Alexe Gavrilă ar urma să fie desemnat astăzi vicepreşedinte al CNVM
Parlamentarii au stabilit să amâne discuţiile despre numirea noilor membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) până în septembrie, în condiţiile în care săptămâna aceasta este ultima înainte de vacanţa parlamentară. (continuare)
Pagini: 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25  26  27  28  29  30  31  32  33  34  35  36  37  38  39  40  41  42  43  44  45  46  47  48  49  50  51  52  53  54  55  56  57  58  59  60  61  62  63  64  65  66  67  68  69  70  71  72  73  74  75  76  77  78  79  80  81  82  83  84  85  86  87  88  89  90  91  92  93  94  95  96  97  98  99  100  101  102  103  104  105  106  107  108  109  110  111  112  113  114  115  116  117  118  119  120  121  122  123  124  125  126  127  128  129  130  131  132  133  134  135  136  137  138  139  140  141  142  143  144  145  146  147  148  149  150  151  152  153  154  155  156  157  158  159  160  161  162  163  164  165  166  167  168  169  170  171  172  173  174  175  176  177  178  179  180  181  182  183  184  185  186  187  188  189  190  191  192  193  194  195  196  197  198  199  200  201  202  203  204  205  206  207  208  209  210  211  212  213  214  215  216  217  218  219  220  221  222  223  224  225  226  227  228  229  230  231  232  233  234  235  236  237  238  239  240  241  242  243  244  245  246  247  248  249  250  251  252  253  254  255  256  257  258  259  260  261  262  263  264  265  266  267  268  269  270  271  272  273  274  275  276  277  278  279  280  281  282  283  284  285  286  287  288  289  290  291  292  293  294  295  296  297  298  299  300  301  302  303  304  305  306  307  308  309  310  311  312  313  314  315  316  317  318  319  320  321  322  323  324  325  326  327  328  329  330  331  332  333  334  335  336  337  338  339  340  341  342  343  344  345  346  347  348  349  350  351  352  353  354  355  356  357  358  359  360  361  362  363  364  365  366  367  368  369  370  371  372  373  374  375  376  377  378  379  380  381  382  383  384  385  386  387  388  389  390  391  392  393  394  395  396  397  398  399  400  401  402  403  404  405  406  407  408  409  410  411  412  413  414  415  416  417  418  419  420  421  422  423  424  425  426  427  428  429  430  431  432  433  434  435  436  437  438  439  440  441  442  443  444  445  446  447  448  449  450  451  452  453  454  455  456  457  458  459  460  461  462  463  464  465  466  467  468  469  470  471  472  473  474  475  476  477  478  479  480  481  482  483  484  485  486  487  488  489  490  491  492  493  494  495  496  497  498  499  500  501  502  503  504  505  506  507  508  509  510  511  512  513  514  515  516  517  518  519  520  521  522  523  524  525  526  527  528  529  530  531  532  533  534  535  536  537  538  539  540  541  542  543  544  545  546  547  548  549  550  551  552  553  554  555  556  557  558  559  560  561  562  563  564  565  566  567  568  569  570  571  572  573  574  575  576  577  578  579  580  581  582  583  584  585  586  587  588  589  590  591  592  593  594  595  596  597  598  599  600  601  602  603  604  605  606  607  608  609  610  611  612  613  614  615  616  617  618  619  620  621  622  623  624  625  626  627  628  629  630  631  632  633  634  635  636  637  638  639  640  641  642  643  644  645  646  647  648  649  650  651  652  653  654  655  656  657  658  659  660  661  662  663  664  665  666  667  668  669 
Profesii Online este o platforma de relationare cu vizitatorii si utilizatorii sai. Pentru orice sugestie, propunere de teme si articole, va invitam sa trimiteti e-mail la adresa articole@profesiionline.ro.