GDF SUEZ Energy Romania, fosta Distrigaz Sud, companie cu
afaceri de peste un miliard de euro specializata in furnizarea
gazelor naturale, mai avea la sfarsitul anului trecut 4.630 de
angajati, cu circa 1.500 mai putini comparativ cu finalul lui 2008,
ca urmare a aplicarii planului de plecari voluntare. Dupa aceasta
noua reducere de personal, fosta Distrigaz Sud ajunge la mai putin
de jumatate din angajatii pe care compania ii avea in momentul
privatizarii din 2005, dar spune ca anul acesta nu vor mai fi
modificari semnificative in ceea ce priveste numarul
salariatilor.
Reducerea numarului de angajati a fost o masura aplicata in
majoritatea companiilor energetice care au fost supuse procesului
de privatizare, anul trecut strategiile de diminuare a personalului
luand amploare in contextul crizei. Astfel, companii precum Petrom
si E.ON Romania au renuntat la randul lor la mii de angajati pentru
taierea costurilor, dar si pentru atingerea gradului de
productivitate tintit.
"La sfarsitul anului 2009 numarul angajatilor GDF SUEZ Energy
Romania era de 4.630 de oameni. Diferenta fata de vara anului 2008,
respectiv 6.100 de angajati, este data de inscrierea salariatilor
in planul de plecari voluntare 2009", explica reprezentantii
companiei, care au precizat ca numarul de angajati la sfarsitul
anului 2008 este similar cu cel din vara acelui an, dupa aplicarea
programului de plecari voluntare.
Intre 7 si 18 salarii la plecare
"Angajatii care s-au inscris in acest program au beneficiat de un
pachet financiar consistent, intre 7 si 18 salarii in functie de
vechimea in munca la care s-a adaugat un bonus exceptional
diferentiat in functie de meserii si de zone geografice, dar si de
un plan de acompaniere profesionala", au mai precizat
reprezentantii GDF SUEZ Energy Romania.
In vara anului 2008, cand la nivelul companiei s-a aplicat un
program similar, bonusul avea o valoare de 8.000 de lei, salariul
mediu brut la 1 iunie 2008 fiind de 2.509 lei in companie. "Nu vor
fi modificari semnificative privind numarul angajatilor GDF SUEZ
Energy Romania pana la sfarsitul anului 2010, conform ipotezelor
economice actuale", mai spun reprezentantii fostei Distrigaz
Sud.
50 de clienti pe energie
La jumatatea anului trecut, fosta Distrigaz Sud si-a schimbat
numele in GDF SUEZ Energy Romania, marcand astfel intrarea
companiei si pe un alt domeniu, respectiv furnizarea de energie
electrica. "In ceea ce priveste energia electrica, vom continua
dezvoltarea vanzarilor pe segmentul tertiar, raspunzand astfel
cererilor primite din partea clientilor nostri B2B (corporate - n.
red.) de talie mica si mijlocie, peste 50 de clienti, care ne
solicita si o oferta de electricitate", spun reprezentantii
companiei.
2010, la fel ca 2009 pentru industrie
GDF SUEZ Energy Romania, care este unul dintre cei mai mari
furnizori de gaze naturale locali, crede ca pe segmentul de
consumatori industriali anul acesta nu va aduce schimbari
semnificative comparativ cu 2009, cand volumele livrate au fost cu
circa 10 - 15% mai mici fata de 2008.
"Vanzarile de gaze naturale sunt in stransa legatura cu
temperaturile inregistrate din timpul anului, avand in vedere
faptul ca in primul trimestru al anului, care coincide cu sezonul
rece, compania vinde circa 40% din totalul anual. Pentru segmentul
industrial estimam ca piata se va mentine la nivelul inregistrat in
2009, care a cunoscut o scadere de 10 - 15%, in functie de sector,
comparativ cu 2008", spun reprezentantii GDF SUEZ Energy
Romania.
Cei mai mari datornici catre companie au fost anul trecut
producatorii de energie termica pentru populatie. In ceea ce
priveste pretul la gazele naturale, ANRE a decis ca de la inceputul
acestui an sa mentina preturile pentru populatie, desi atat E.ON,
cat si GDF SUEZ au cerut anumite majorari. Negocierile cu
autoritatea de reglementare continua, reprezentantii GDF SUEZ
Energy Romania spunand ca o mentinere a preturilor la nivelul
actual ar genera pierderi de 100 de milioane de lei pentru
companie.